Florin Piersic: „Am ajuns să îmi fie frică să mai răspund la telefon”

by Dana B.

Actorul Septimiu Sever a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut de Florin Piersic, printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare. „Dacă ar fi să-mi număr marii mei prieteni pe degetele de la o mână, Septimiu Sever s-ar numără printre cei cinci.

Acum câteva minute, am aflat cu mare durere, că l-am pierdut. Nu v-am spus eu, că nu de puţină vreme, am ajuns să îmi fie frică să mai răspund la telefon din teama de a nu primi astfel de veşti? Nu eram pregătit, dragul meu Septimiu, să aflu de zborul tău spre stele…Doare prea tare…. De astăzi, am rămas mai singur, mai sărac în prieteni. Deşi în ani ne-a despărţit un continent şi un ocean, te-am iubit mereu şi voi iubi veşnic amintirile noastre minunate”, a transmis Florin Piersic.

Marele actor a publicat și o fotografie în care apare alături de bunul său prieten trecut în neființă.

Septimiu Sever s-a născut pe 30 aprilie 1926 la Turda. A jucat alături de actori care au marcat teatrul precum  Lucia Sturdza-Bulandra, Ştefan Ciubotaraşu, Clody Bertola, Fory Etterle,  Mircea Albulescu, Tantzi Cocea, Viorel Branea.

 

Sursa: libertatea.ro

 

Facebook Comments