FLAVIUS MADUTA: „DECIZIE IN FAVOAREA MILITARILOR, POLITISTILOR SI POMPIERILOR”

by Calin Moga

Camera Deputaţilor a adoptat ieri legea privind pensiile militare de stat, un act normativ care vine în sprijinul unor categorii profesionale importante. „Legea vine în sprijinul polițiștilor, militarilor, jandarmilor, pompierilor și funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciarilor. Este o măsură reparatorie faţă de aceste categorii profesionale importante, potrivit căreia baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în șase luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate. Actul normativ prevede totodată că au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu. Este vorba despre categorii profesionale care presupun riscuri şi sacrificii, de-a lungul anilor”, a spus deputatul Flavius Măduţa. În altă ordine de idei, de astăzi a crescut salariul minim pe economie, de la 975 de lei la 1.050 de lei. „Creşterea salariului minim reprezintă un sprijin pentru românii cu cele mai mici venituri. De această măsură beneficiază aproximativ 1,4 milioane de angajaţi, majoritatea din sectorul privat. Este a doua creștere din acest an, după cea de la 1 ianuarie, când salariul minim a crescut de la 900 la 975 de lei brut pe lună”, a spus Flavius Măduţa.

Facebook Comments