FLAVIUS DOMIDE, INTERNAT LA SPITALUL JUDETEAN DIN TIMISOARA

by Sorin Haut

Fostul mare fotbalist al UTA-ei şi al echipei naţionale, Flavius Domide, este internat la Spitalul Judeţean din Timişoara, după ce a suferit o operaţie pe creier. Actualmente observator federal, Domide s-a simţit rău după un turneu de old-boys în Austria, unde a făcut deplasarea cu alţi foşti colegi de generaţie. Conform unor apropiaţi, starea de sănătate a celui poreclit „Roşcovanul” s-a îmbunătăţit după operaţie. „A avut un cheag de sânge şi a fost nevoie de operaţie urgentă. Acum este bine, urmează o perioadă de refacere. Am vorbit şi cu fiul său, care a fost la spital şi ne-a asigurat că totul e în regulă. O să se facă el bine şi sunt sigur că ne vedem sănătoşi la Arad”, ne-a declarat Gheorghe Vaczi jr., preşedinte Old Boys UTA. Flavius Domide nu s-a despărţit de tricoul alb-roşu al Bătrânei Doamne până la retragere, făcând parte din formaţia legendară a UTA-ei care acum aproape 44 de ani elimina Feyenoord Rotterdam în Cupa Campionilor Europeni.

Facebook Comments