FIFA SE TEME DE BLATURI LA MONDIALUL DIN BRAZILIA

by Sorin Haut

Cu prilejul debutului Campionatului Mondial de fotbal, ce va avea loc pe 12 iunie, directorul de securitate FIFA a abordat, joi, într-o conferinţă de presă, subiectul partidelor de la turneul final din Brazilia, în contextul în care acestea sunt potenţiale ţinte pentru Mafia pariurilor din fotbal

Ralf Mutschke a fost ofiţer de poliţie timp de 30 de ani şi unul dintre şefii de la Interpol, înainte de a fi angajat de FIFA ca şef al securităţii

Implicarea Mafiei pariurilor în partide de la cea mai importantă competiţie planetară nu este o noutate. În anul 2008, Declan Hill, un jurnalist canadian de investigaţie, a susţinut în cartea sa „The Fix” că partidele Italia – Ghana 2-0 şi Brazilia – Ghana 3-0 de la Cupa Mondială din 2006, disputată în Germania, au fost trucate de grupuri infracţionale din Singapore şi Malaezia. Investigaţia lui Hill a fost readusă în actualitate, după ce meciul amical dintre Scoţia şi Nigeria, scor 2-2, disputat marţi, a fost anchetat de către Direcţia Anticorupţie din Marea Britanie. Rezultatul nu a surprins, însă modul în care s-a ajuns la 2-2 a fost bizar şi a atras valuri de critici în presa internaţională. Motivul? Nigerienii au trimis de două ori mingea în proprie poartă, unul dintre autogoluri fiind de-a dreptul comic. Însă doar unul dintre goluri a fost validat, ”reuşita” goalkeeperului Austin Ejide, cea care a ”trădat”, de fapt, un potenţial aranjament, fiind anulată pentru un fault.

“Avem informaţii că o serie de fotbalişti au fost abordaţi”

În aceste condiţii, Ralf Mutschke, directorul de securitate FIFA, a discutat joi despre problema aranjării meciurilor de la Cupa Mondială. Alături de echipa sa, fostul ofiţer de poliţie a pus la punct în ultimii doi ani modul în care se va încerca prevenirea trucajului jocurilor de la Cupa Mondială. “Nu ne aşteptăm ca persoanele implicate în aceste infracţiuni să călătorească în Brazilia şi să meargă la uşa de la hotel a jucătorilor şi arbitrilor, dar avem informaţii că o serie de fotbalişti şi oficiali au fost deja abordaţi,” a declarat Mutschke.

Sursă: prosport.ro

 

Facebook Comments