Festivalul stradal revine în Parcul Eminescu

by Paul Anghel

Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația Combinatul Urban de Cultură organizează în perioada 21-23 iulie 2017 cea de-a doua ediție a festivalului stradal StrArad, în Parcul Mihai Eminescu.

Ediția pilot a festivalului, ce a avut loc anul trecut în aceeași locație, a fost primită cu entuziasm de un public arădean avid de evenimente de acest tip. StrArad Street Festival este unic și inedit în peisajul evenimentelor locale. Feedback-ul încurajator din partea publicului după ediția pilot a evenimentului i-a provocat pe organizatori să conceapă o a doua ediție a StrArad cu secțiuni și activități noi, diverse și distractive. Organizatorii promit o ediție cu noutăți și surprize, programul acestei a doua ediții fiind mai bogat și mai divers decât anul trecut.

StrArad Street Festival 2017 are trei secțiuni. O secțiune este StrArad Parc, care cuprinde toate activitățile și atelierele ce se vor desfășura pe perioada festivalului. StrArad Food Court este secțiune dedicată mâncării stradale, iar StrArad Stage este secțiunea muzicală a festivalului.

StrArad Food Court este definiția mâncării stradale gourmet. 10 vendori, hamburgeri, vin, paste, clătite, smoothie-uri, salate, bere artizanală românească.
Prezentarea video StrArad Food Court poate fi găsită aici.

Pentru StrArad Parc organizatorii au pregătit o multitudine de activități, jocuri și ateliere, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Și pentru că e nevoie de relaxare după atâtea activități, va fi amenajată și o zonă de lounge, la loc umbros și răcoros.

StrArad Stage aduce din nou muzica bună în Arad. Vom asculta ritmuri de jazz și funk, iar surpriza și capul de afiș al secțiunii muzicale este concertul de sâmbătă, 22 iulie, când pe scenă va urca saxofonistul trupei The Rolling Stones, Tim Ries, alături de Balázs Elemér Group, una din cele mai celebre trupe de Jazz din Ungaria ale momentului.

Facebook Comments