Festivalul Oktoberfest, una dintre cele mai populare serbări din lume, la Arad

by Cristian Dobre

Centrul Cultural Județean Arad, alături de alte instituţii de cultură, se implică într-un eveniment de amploare care va avea loc în acest weeekend, în municipiul Arad. Este vorba despre Oktoberfest, un eveniment tradițional german, dar care în timp a devenit popular în toată Europa.

Festivalul Oktoberfest este una dintre cele mai populare serbări din lume, adresându-se unui segment de populație foarte larg și de toate vârstele. Un eveniment de asemenea anvergură nu s-a mai organizat în ultimii ani la Arad, iar noi ne-am inspirat din oraşe unde Oktoberfest a atras zeci de mii de vizitatori, organizat în acelaşi format” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Răzvan Cadar.

Pentru sprijinirea evenimentului care va fi parte din Calendarul evenimentelor cultural artistice, educative, sportive, de sănătate, tineret și turism 2019 al Centrului Cultural Județean Arad, consilierii judeţeni au votat în şedinţa de astăzi alocarea sumei de 115 mii lei.

Oktoberfest se organizează în apropierea Consiliului Judeţean Arad, pe terenul fostei fabrici de textile Tricoul Roşu. Festivalul va aduce în Arad muzică bună, preparate culinare tradiţionale şi, evident, bere de calitate. Oktoberfest este un concept lansat în Germania. Este pentru prima oară când la Arad se implementează aceste concept de festival, după tiparul bavarez.

 

Facebook Comments