Festivalul Filmului Francez, la Arad. Programul complet

by Dana B.

Între 17 și 19 noiembrie, Festivalul Filmului Francez ajunge pe marile ecrane din 9 orașe românești iar Aradul nu lipsește nici de data aceasta de pe hartă.
Organizatorii acestui eveniment sunt: Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România, în parteneriat cu Centrul Municipal de Cultura Arad, CitiZenit & Amifran.

Al doilea festival de anvergură internațională are premiera la Arad toamna aceasta. Festivalul Filmului Francez, aflat anul acesta la cea de a 21-a ediție, prezintă cinematografia franceză sub toate formele sale! Prima ediție a Festivalului Filmului Francez la Arad aduce la Cinema Arta opt dintre cele mai importante filme franceze ale ultimilor ani.

De la filme clasice ale unor regizori consacrați precum Jean-Luc Godard sau Jaques Tati, la filme ale celor mai importanți regizori francezi contemporani precum François Ozon sau Michel Hazanavicius, de la filme serioase prezente anul acesta la Cannes, la animații haioase, Festivalul Filmului Francez la Arad propune trei zile oh là là la cinema!

Festivalul propune 2 secțiuni pe parcursul celor 3 zile de proiecții. Secţiunea Panorama adună cele mai bune filme franceze contemporane, care au cunoscut succesul criticilor în festivaluri importante sau în fața publicului francez, iar secțiunea Cahiers du cinéma continuă colaborarea cu cea mai faimoasă revistă de film francez.

Toate filmele sunt prezentate în versiune originală cu subtitrare în limba română.
Intrarea la proiecţii se va realiza pe bază de bilet sau pe baza unui abonament care permite accesul la toate proiecţiile din cadrul festivalului.

Biletele şi abonamentele pot fi achiziționate în avans, începând cu data de 9 noiembrie, de la Cafeneaua Literara Joy’s (Lu-Vi, 10:00-00:00 & Sâm-Du, 17:00-00:00) sau înainte de începerea proiecţiilor, la Cinema Arta.

Preţ bilete:
10 lei normal (adult)
7 lei redus (elev, student şi pensionar)

Preţ abonamente:
45 lei normal (adult)
35 lei redus (elev, student şi pensionar)
–-

PROGRAMUL COMPLET

VINERI, 17 NOIEMBRIE
▶ORA 18:30 – NOCTURAMA, Bertrand Bonello, 2016 (2h10) // PANORAMA
▶ORA 21:00 – L’AMANT DOUBLE, François Ozon, 2017 (1h47) // PANORAMA

SÂMBĂTĂ, 18 NOIEMBRIE
▶ ORA 11:00 – LOUISE EN HIVER, Jean-François Laguionie, 2016 (1h15) // PANORAMA // animație
▶ ORA 18:30 – LE MÉPRIS, Jean-Luc Godard, 1963 (1h43) // CAHIERS DU CINEMA
▶ ORA 21:00 – LE REDOUTABLE, Michel Hazanavicius, 2017 (1h42) // PANORAMA

DUMINICĂ, 19 NOIEMBRIE
▶ ORA 11:00 – LE ROI ET L’OISEAU, Paul Grimault, 1980 (1h27) // CAHIERS DU CINEMA // animație
▶ ORA 18:30 – PLAYTIME, Jaques Tati, 1967 (2h05) // CAHIERS DU CINEMA
▶ ORA 21:00 – RODIN, Jacques Doillon, 2017 (1h59) //
GALA DE ÎNCHIDERE
–-

 

 

Facebook Comments