Felnacul pierde la Sîntana, dar încheie turul în plutonul fruntaş

by Sorin Haut

Formaţia pregătită de Dan Cuedan a pierdut dramatic ultimul meci al turului Ligii a IV-a, 1-3 la Sîntana, încheind prima parte a campionatului pe locul şase, cu un bilanţ de nouă victorii, două egaluri şi patru înfrângeri. “VI-FE” a jucat bine în faţa echipelor mai slab cotate decât ea, dar nu a reuşit să surprindă favoritele stagiunii, deşi cu Unirea a fost extrem de aproape de victorie, încasând trei goluri în patru minute, în intervalul 87-90’! Felnacul şi-a ţinut în şah adversara în prima repriză, pentru ca în minutul 70 să preia conducerea, după golul marcat de Gabor, care a finalizat o acţiune prelungită de atac. Finalul a fost însă de coşmar pentru oaspeţi, experimentatul Vuin, cu o dublă în minutele 87 şi 89 şi Claudiu Popa, în minutul 90, întorcând spectaculos rezultatul, pentru o victorie nesperată a Sîntanei. Cuedan a început meciul cu Unirea în formula: Paşcalău – Isac, Dubeştean, Gabor, Istin, Măruşteri (Gîdea), Vidac, R.Popa, Sabău (Olariu), Borteş (Nichituţ), Băd.

Înfrângere dramatică la Sîntana

Am pierdut meciul pe mâna noastră, am avut 1-0, scor la care ne-au fost anulate două goluri, unul pe motiv de ofsaid, iar cel de-al doilea nu am înţeles exact ce a fost. Dar ăsta e fotbalul, te pedepseşte dacă nu rămâi concentrat până la final. Am plătit tribut lipsei de personalitate a unor jucători, mentalităţii tipic româneşti şi din nou pe greşeli personale. Chiar dacă e Liga a IV-a şi suntem la nivel de amatori, mă aşteptam la mai mult din partea unora. Singurul câştig după acest meci e juniorul Silviu Olariu, de la Minerul Anina, care a intrat  bine în joc şi chiar are perspective. Sîntana nu ne-a pus mari probleme, dar îi felicit pentru că au crezut până în ultima clipă în şansa lor”, ne-a declarat Dan Cuedan, dezamăgit de rezultatul final.

Cuedan, dezamăgit la final de tur

Trăgând linie după turul de campionat, antrenorul Felnacului e nemulţumit şi spune că vor urma schimbări la nivel de lot: “Sincer, sunt dezamăgit după acest tur, deşi ne clasăm pe şase şi suntem în grafic, pentru că obiectivul e locurile 1-8. Am scos doar un punct în faţa primelor cinci clasate, iar asta mă face să mă gândesc serios la o reevaluare a lotului, pentru a şti exact pe ce ne bazăm în retur. Personal, îmi doresc mereu mai mult şi aşa vreau să îşi dorească şi jucătorii, să fim cu adevărat o echipă”, mai spune Cuedan. Deşi campionatul se va relua în primăvară, “VI-FE” nu intră încă în vacanţă: “Vom mai avea două antrenamente săptămâna viitoare, iar sâmbătă vreau să facem un joc cu o echipă de juniori, pentru a vedea la treabă câţiva tineri de perspectivă. Cu siguranţă vor pleca câţiva jucători, vom stabili cu cei din conducere tot ce ţine de transferuri”, încheie antrenorul Felnacului.

Facebook Comments