FC Argeş Piteşti – UTA, duel de tradiţie cu iz de vacanţă

by Sorin Haut

Etapa a 36-a a Ligii a II-a la fotbal o găsește pe UTA pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Trivale. Se anunţă un meci între două echipe cu gândul mai mult la vacanţă: FC Argeș nu are niciun obiectiv, iar arădenii au revenit pe locul 8, liniştitor în privinţa finalului de campionat. Partida e programată sâmbătă, ora 11 şi nu va fi televizată.

Totuşi, Cristian Păcurar anunţă că echipa sa nu merge tocmai într-o excursie la Piteşti: „Mergem să jucăm, pentru puncte și bani. Avem primă de joc, așa cum au și gazdele, bănuiesc. Mă gândesc acum doar la ce lot o să am la dispoziție, să mai recuperăm din jucătorii accidentați. Aș vrea să pot conta pe Ivan și Stahl, dar și pe Șeroni, care se resimte după meciul cu Aerostar. Manea e suspendat, așa că vom avea din nou probleme de lot. Argeşul are o echipă valoroasă, care sigur să bătea la primele trei locuri, dacă avea dreptul de a promova.”

Runda din acest weekend propune meciurile: FC Argeș– UTA, ASU Poli – Balotești, Oradea – Constanța, Daco-Getica – Brăila, Mioveni – Ripensia, Bacău – Clinceni, Energeticianul – Târgu Jiu, Târgoviște – Metaloglobus, Ploiești – ACS Poli, U Cluj – Snagov.

În urma etapei intermediare de la mijlocul acestei săptămâni, s-au mai limpezit apele şi în lupta la promovare. Chindia, 79 de puncte – învingătoare la Pandurii şi Clinceniul, 78 – egala Clujului în derby, 0-0 – sunt ca şi promovate în Liga 1, în vreme ce Universitatea, 73 şi Petrolul, 71, vor lupta pentru locul 3, ce duce la baraj.

UTA e pe 8, cu 47 de puncte, la mare distanţă de adversara ei de sâmbătă, FC Argeş, locul 6, cu 62 de puncte.

Facebook Comments