FAPTE ADUCĂTOARE DE SPERANȚĂ ÎN VIAȚA UNOR FAMILII DEFAVORIZATE DIN ARAD

by Dana B.

Câteva zeci de familii defavorizate din Lipova, Chișineu de Criș și Arad au primit miercuri, 14 septembrie 2016, pachete cu alimente cu prilejul Înălțării Sfintei Cruci. Cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, peste 100 de pachete cu alimente au fost dăruite persoanelor vârstnice și celor cu o situație financiară precară prin activitățile social-filantropice derulate cu prilejul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci.

Noi toți, slujitori și creștini, suntem chemați să înviem în inima aproapelui speranţa acolo unde este impas, durere sau neputință, pentru că lumea nu este totus in maligno. Crucea lui Hristos povățuiește spre disponibilitatea faţă de cei îndurerați, suferinzi, faţă de cei părăsiți, abandonaţi sau uitați. Crucea lui Hristos călăuzește spre bunăvoința de a sprijini, ajuta sau întări; spre bunătatea care nu se lasă dezarmată nici măcar de nerecunoştinţă.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect

Facebook Comments