FALCA „MULTUMESTE“ GUVERNULUI PENTRU FINANTAREA BAZINULUI DE POLO ARUNCAND CU NOROI

by Cosmin Mihuta

Primarul Gheorghe Falcă nu se dezminte și încearcă să minimalizeze ajutorul pe care Guvernul României îl acordă Aradului, pentru construcția uni nou bazin de polo. Pe principiul „Dacă nu face, de ce nu face? Dacă face, de ce face ?“, Gheorghe Falcă aruncă cu noroi în ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, deși acesta tocmai a aprobat finanțarea bazinului.

În speranța ca nu cumva Dragnea sau vreunul de-al lui să câștige vreun vot în urma acestei investiții, Gheorghe Falcă îi face cu ou și cu oțet pe Dragnea și Guvernul României, susținând că numai intervenția marii campioane Gabriela Szabo a făcut ca această finanțare să fie aprobată. Gabriela Szabo fiind Ministru al Sporturilor în același Guvern atât de hulit de Gheorghe Falcă. „Țin să o felicit pe doamna Gabriela Szabo pentru modul în care a reușit să-l convingă pe ministrul Dragnea să deblocheze proiectul pe care l-a oprit când s-a instalat la Ministerul Dezvoltării“, spune Gheorghe Falcă, într-un comunicat de presă.

Numai că același comunicat dezvăluie minciuna primarului Falcă. De fapt, proiectul este blocat de 6 ani, adică din 2008, când Guvernul României era condus de Emil Boc, președintele PDL, o perioadă în care Falcă se lăuda că face și desface. „Primăria Municipiului Arad a promovat în urmă cu 6 ani proiectul pentru construcția unui nou bazin de polo în cadrul programului “Bazine de înot” al Companiei Naționale de Investiții. Primăria a pus la dispoziţie terenul pentru noul obiectiv (în cartierul Subcetate) şi și-a asumat realizarea din fonduri proprii a utilităţilor şi amenajărilor exterioare: căi de acces, spaţii de parcare, iluminat public, etc., reprezentând o cofinanțare de 30% din valoarea totală a investiției“, se arată în comunicatul primarului.

Ce făcuși din 2008 până în 2012, când au venit urâții ăștia de la PSD la Guvernare, domnule Falcă ? De ce nu ai reușit să obții fondurile necesare ? În acea vreme, nu l-am auzit pe Falcă să arunce cu noroi în Ministrul Sportului sau cel al Dezvoltării. Probabil, nu avea curajul necesar, fiind vorba de Elena Udrea. În schimb acum, face tot posibilul să-l denigreze pe cel care a aprobat finanțarea. O nouă mostră de caracter.

Facebook Comments