Falcă a pregătit un nou proiect pentru desființarea Parcului Eminescu

Falcă a pregătit un nou proiect pentru desființarea Parcului Eminescu

Consilierul municipal independent a analizat Strategia integrată de dezvoltare urbană 2014 – 2030 propusă spre discuție de către administraţia locală. Lupaș solicitase Primăriei în iulie 2016 să-și facă temele pentru ca Aradul să nu rateze ocazia de a accesa 39 milioane de Euro din fonduri europene, finanțare care solicita o astfel de strategie pe termen lung. Documentul supus dezbaterii publice atrage însă atenția consilierului nu numai prin unele idei pozitive, ci mai degrabă prin subiectele vagi și obsesiile administrației locale.

Sunt în această strategie aspecte pozitive, subiecte formulate vag pe care trebuie să obţinem mai multe informaţii şi din păcate nu lipsesc unele obsesii care sper că nu vor deveni niciodată decizii administrative”, a spus Marin Lupaş.

Una dintre obsesii este legată de desfiinţarea Parcului Eminescu, proiect în care doar cuvintele s-au schimbat, nu şi intenţiile. „Credeam că domnul primar Falcă a înţeles opoziţia arădenilor faţă de desfiinţarea parcului şi aglomerarea Malului Mureşului cu maşini, dar se pare că nu este cazul. Proiectul este din nou prezent în strategie, sub denumirea Parcare colectivă în zona Consiliului Local. Cred că această intenţie trebuie eliminată din strategie. Este ciudat pentru că se precizează în strategie că verdele orașului nostru <<este vizibil cu precădere în lungul Mureșului, în timp ce cartierele periferice sunt lipsite de spații>> și apoi regăsim obsesia aceasta cu parcările pe spații verzi în această zonă! Se contrazic astfel de idei cu obiective frumoase cum este cea de Arad – Capitală Verde a României în 2030, atrage atenția consilierul.

O altă obsesie este legată de construcţia altei parcări, în zona terenului de sport de la Moise Nicoară. Denumirea sofisticată – Amenajare terenuri de sport şi parcare Piaţa Moise Nicoară – nu îl face mai onorabil. Ideea unui teren de sport este ca tinerii să facă mişcare în aer liber, nu pe o parcare”, a declarat Lupaş. În plus, consilierul independent apreciază că proiectul de remodelare a Bulevardului Revoluţiei, proiectat fără parcări, poate fi viabil după ce vor fi indentificate locuri de parcare suficiente, care să nu afecteze parcurile şi Malul Mureşului.

 

 

Facebook Comments

COMMENTS

WORDPRESS: 1
  • comment-avatar

    Pe acest individ cine il va demola?

  • DISQUS: 0