EXERCITIU DE PROTECTIE CIVILA „MURES 2015“, SAPTAMANA VIITOARE, IN ARAD

by Andreea Radu

Municipiul Arad, alături de parteneri din Italia, Grecia, Bulgaria, Macedonia, Ungaria si Croația beneficiază de fonduri UE pentru dezvoltarea și implementarea acțiunilor de protecție civilă inovatoare în caz de inundații, în cadrul proiectului « ACHELOUS – Acțiune de contracarare a riscului de inundații la nivel urban local ».

În data de 27 mai 2015, în cadrul acestui proiect. se va defășura la Arad exercițiul de protecție civilă “Mureș 2015” în zona Malul Mureșului – Bulevardul Dragalina – Parcul Copiilor. Exercițiul va fi anunțat cu alarmare prin sirene la ora 11:00, iar traficul în zona vizată va fi restricționat între orele 8:30-12:30.

Proiectul vizează îmbunătățirea intervențiilor în situațiile de inundații, respectiv reacția experților locali, coordonarea eficientă a forțelor și resurselor implicate, precum și educarea cetățenilor în sensul unui comportament corect și al utilizării corecte a informațiilor în situații de urgență. Un obiectiv important urmărit este, de asemenea, utilizarea experiențelor transnaționale pentru obținerea unui proces de management al urgențelor.

Proiectul « ACHELOUS – Acțiune de contracarare a riscului de inundații la nivel urban local » are o valoare totală de 641.180 euro și este co-finanțat prin Instrumentul Financiar pentru Protecție Civilă al Comisiei Europene. Bugetul care revine Municipiului Arad este de 58.918 euro, din care 44.180 reprezintă contribuția UE. Proiectul se desfășoră în perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2015.

Instrumentul Financiar de Protecție Civilă acoperă toate cele trei aspecte principale ale protecției civilă: prevenția, pregătirea și reacția. Proiectul ACHELOUS a fost selectat în cadrul Apelului de proiecte în domeniul prevenției și pregătirii în domeniul protecției civile din anul 2013.

Facebook Comments