Eveniment educativ, organizat la Casa de Cultură din Curtici

by Dana B.
 Copiii claselor primare ai Liceului Tehnologic „Ioan Creangă” din Curtici și copiii de la Centrul de zi din Curticiau participat la un program educativ-preventiv, organizat joi, 17 noiembrie, 2016, la Casa de Cultură din localitate. La această activitate au participat specialiști de la SPMSTMR Arad (Raluca Gheorghe, Magdalena Budiu, Sorin Roșca, inspectorii), precum și reprezentanți ai autorităților publice, locale. Toții copiii au primit în dar din partea Arhiepiscopiei Aradului, ca material didactic, cartea de colorat „Sărbătorile copilăriei”, care face referire la tema copilăriei în Noul Testament, cum ar fi Nașterea lui Iisus, Fuga in Egipt a Sfintei Familii, Tăierea imprejur a Domnului etc.  Imaginile din cartea de colorat arată cât de important este copilăria în ochii lui Iisus Hristos și a Bisericii! Am putea chiar să subliniem că Evanghelia este străbătută în profunzime și de adevărul despre copil, ca dar divin și bucurie care schimbă viața.
 
      Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial
                                
Facebook Comments