Eveniment consacrat educației artistice și didactice în viața copiilor de la grădinița PP 7 

by Cristian Dobre

Pentru copiii preșcolari din circumscripția Grădiniței PP 7 din Arad ziua de vineri, 29 martie 2019, a însemnat un moment de bucurie. Celor mici le-a fost prezentată o Carte de colorat cu biserici din județul Arad, lucrare ce promovează în sine valențele educativ-artistice și didactic-cathetice în viața copiilor preșcolari și școlari. Prin implicarea doamnei profesor Măgulean Paula, director al Grădiniței PP „Căsuța Copiilor” din Arad, fiecare copil preșcolar din unitatea componentă de mai sus a primit în dar din partea Arhiepiscopiei Aradului câte un exemplar din Cartea de colorat cu biserici reprezentative. Cartea de colorat, având autoare pe artista Angela Hanc și dedicată Anului Omagial în Patriarhia Română, s-a tipărit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. La evenimentul didactic au participat Prof. înv.preșcolar Vârtaci Roxana, Prof. înv.preșcolar Mihuța Diana, Prof. înv.preșcolar Popa Oana, Prof. înv.preșcolar  Sebeștien Mariana, Prof. înv.preșcolar Stana Cristina, Prof. înv.preșcolar Oneț Valentina, Prof. înv.preșcolar Măduța Alina.

Cartea de colorat (tipărită în Editura Arhiepiscopiei) urmărește stimularea creativității prin arte vizuale și formarea de abilități practice, oferindu-le copiilor un evantai de biserici reprezentative din  satele arădene, imagini care-i ajută pe preșcolari și pe școlarii primelor clase primare să cultive interesul pentru carte, pentru desen, pentru Biserică, dar și să cunoască istoria, particularitățile și arhitectura unei biserici locale, vechimea și frumusețea bisericilor de lemn din satele noastre, relația dintre sat și natură atât de simbiotică satului românesc.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

Facebook Comments