Europarlamentarul Vlad Botoș a participat la Summitul partidelor noi proeuropene

by Andreea Radu

Vlad Botoș, europarlamentar al Alianței 2020 USR PLUS, a participat la  Summitul partidelor noi proeuropene organizat la Bratislava și Viena.

La Summitul organizat de International Republican Institute (IRI) au fost reprezentate toate partidele noi proeuropene, din țări ale Uniunii Europene și nu numai, cu delegați Austria, Franța, Italia, Spania, Portugalia, Slovacia, Bulgaria, Letonia, Ucraina, Serbia, Bosnia și Herțegovina.

Vlad Botoș, USR Arad: „În prima zi, am fost prezent la Parlamentul Slovaciei unde m-am bucurat să aud experiența partidelor noi pro-europene la alegerile europarlamentare de acum 2 săptămâni.

Cea mai interesantă poveste este cea a colegilor din Slovacia, care au reușit în decurs de 3 ani să devină principala forță politică din Slovacia. Au câștigat primăria în capitala Bratislava când nimeni nu le dădea vreo șansă. Au susținut-o pe activista civică Zuzana Caputova, care a devenit președintele Slovaciei, iar mai apoi au câștigat cele mai multe mandate de europarlamentari.

A doua zi am mers la Viena, la Neos Lab, un laborator pentru politică deschisă, un incubator de idei & proiecte, care îmbină zona civică cu cea politică. Am analizat un studiu sociologic făcut de Fundația pentru Inovare Politică din Franța despre percepția asupra guvernării democratice și „tătucului” la generațiile sub 35 de ani și peste 60 de ani.

Cel mai mult m-a impresionat faptul că problemele par să fie peste tot în Estul Europei aceleași: infrastructura din sănătate, lipsa autostrăzilor (cu precădere în România), corupția din sistemul administrativ, prețurile supraevaluate în achizițiile publice.

Răspunsul la aceste probleme, la populism, iliberalism și politica urii este mai multă democrație, mai multă dezbatere dar și organizare, disciplină și rațiune. Răspunsul este mai multă Uniune Europeană și apărarea valorilor ei.

Facebook Comments