Este timpul urzicilor. De ce ar trebui să nu le ignorăm

by Dana B.

Urzica este o plantă erbacee care  creşte în zone cultivate sau necultivate în grădini, izlazuri, pe lângă şanţuri, pe lângă drum, în marginea apelor, în păduri sau pe locuri grase unde au fost stâne de oi.

Frunzele emană substanţe (acid formic) care în contact cu pielea produc urticarie (inflamaţie specifică, însoţită de usturime şi prurit intens), de unde şi denumirea latinească a plantei.

De la urzicã se folosesc frunzele recoltate cu mâna protejatã cu mãnuşi. Este foarte important ca ele sã fie culese de la plantele foarte tinere.

Urzica conţine substanţe proteice şi glucidice, steroli, ulei volatil, acid acetic, acid formic, vitaminele A, B2, C şi K, sãruri minerale.

De asemenea, urzicile conţin histaminã, urme de acid formic şi o toxinã încã incomplet identificatã despre care se ştie totuşi cã este responsabilã pentru efectul urticant la nivelul pielii.

Acţiune

Urzica are valoroase proprietãţi diuretice. Extractele de urzicã favorizeazã transferul acidului uric din ţesuturi în circulaţia sanguinã şi cresc eliminarea acidului uric prin urinã.

Existã studii care sugereazã cã extractele din frunze de urzicã au proprietãţi antialergice. În fitoterapia tradiţionalã se considerã cã urzica are proprietãţi hemostatice, astringente, antidiareice, antiinflamatoare, cicatrizante, hipoglicemiante, antianemice şi remineralizante.

Indicaţii terapeutice

Efectele benefice îşi gãsesc aplicaţia terapeuticã în afecţiunile metabolice, afecţiunile reumatismale, în special guta, precum şi în unele cazuri de litiazã renalã. Studiile ştiinţifice aratã cã extractele din rãdãcinã de urzicã au efecte favorabile în hipertrofia benignã de prostatã şi afecţiuni alergice cum ar fi de exemplu rinita alergicã.

În medicina tradiţionalã, preparatele din urzicã sunt recomandate în afecţiuni cum ar fi plãgile atone, ulcerele varicoase sau hemoroizii.

Administrare:

Infuzia pentru uz extern se preparã din 50 g de frunze la 1 litru de apã şi se aplicã sub formã de spãlãturi sau comprese.

Infuzia preparatã din 2 linguri de frunze la 1 canã cu apã se foloseşte sub formã de gargarã în stomatite.

Pentru uz intern (de exemplu ca adjuvant în bolile reumatismale,gutã, litiazã renalã, diabet zaharat), se preparã o infuzie din 1 lingurã de frunze la 1 canã cu apã şi se beau 2-3 cãni pe zi.

Tinctura de urzică se utilizează intern ca adjuvant în anemii uşoare, astenii, îmbunătăţirea tonusului şi rezistenţei organismului, detoxifierea organismului, iar extern se utilizează ca adjuvant în unele afecţiuni cutanate, hemoroizi, mătreaţă.

Precauţii şi contraindicaţii

Culegerea urzicilor se va face cu precauţiile necesare pentru a evita fenomenele neplãcute în urma contactului pielii cu planta. Acest lucru se poate realiza prin purtarea mãnuşilor şi în general prin îmbrãcãminte corespunzãtoare, care sã previnã atingerea directã a plantei de tegumente.

Nu se vor folosi ca materie primã pentru preparate fitoterapeutice urzicile mature, deoarece toxinele care rezistã chiar la fierbere pot produce iritaţii la nivelul tegumentelor, al mucoasei gastrice şi al mucoasei cãilor urinare.

Preparatele din urzicã nu se administreazã la copiii sub doi ani, la femei în timpul sarcinii sau alãptãrii. La copiii mai mari şi la vârstnicii peste 65 de ani, se va începe cu preparate mai puţin concentrate.

 

Sursa: csid.ro

Facebook Comments