Elevii Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici” din Șiria au învățat să spună ”Stop bullying!”

by Cristian Dobre

Școala Gimnazială „Ioan Slavici” din Șiria a organizat miercuri, 17 aprilie 2019, activități de informare, educație și prevenție la Școala Gimnazială Galșa, pe linia prevenirii violenței verbale, fenomenul de tip bullying în școli, precum și a siguranței rutiere. Evenimentele educative destinate claselor I-IV și claselor V-VIII  au fost organizate în cadrul activităților Comisiei Județene de Monitorizare a Activității Preventive – OMAI 119/2017 și a Programului de Prevenire a Delicvenței Juvenile și a Victimizării Minorilor. Evenimentele preventiv-informative au fost coordonate de agent șef Tocan Ciprian și de agenții Luntreș Ovidiu și Mihăiceanu Adrian (din cadrul IPJ Arad), la care au participat reprezentanții Arhiepiscopiei Aradului (arhim. Conf. Univ. Teofan Mada, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului). De asemenea, la eveniment au participat cadre didactice de la Școala Gimnazială Galșa : Prof. Moldovan Diana, Prof. Suciu Leonora, Prof. Păcurar  Tiberiu și Prof. Vasaș Cristian. La acest atelier au fost prezenți un număr de 110 de copii preșcolari și școlari, care au arătat un viu și real interes față de subiectele discutate, adresând întrebări.

Pe parcursul întâlnirii au fost tratat teme și problematici legate de fenomenul îngrijorător de tip bullying și al dependențelor vechi și noi care împiedică dezvoltarea umană integrală.  Fenomenul de tip bullying reprezintă un factor de risc pentru abandonul școlar și delicvența juvenilă. Elevii care agresează sunt de 5 sau 6 ori mai predispuși să se implice în acțiuni antisociale la vârsta adultă. Cei sever agresați se află în situația de a întrerupe școala de teama că ar putea fi agresat din nou, chiar  expunerea la forme repetate, ușoare de agresare îl predispune pe copil la a avea/dezvolta numeroase probleme de sănătate mentală : depresie, anxietate, tulburări de comportament alimentar etc. De aceea, trebuie propuse, printre altele, exemple de bună practică a celor care au reușit să depășească o asemenea situație.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

 

 

Facebook Comments