Echipele arădene din „C4” aşteaptă ţintarul pentru noul sezon

by Sorin Haut

Termenul limită de depunere a cererii de înscriere în noul sezon al Ligii 3, ediţia 2019-2020, s-a încheiat pe 15 iulie, iar pe 18 iulie, ora 17:00, s-a finalizat şi prelungirea decisă de Comitetul de Urgenţă al FRF din 16 iulie pentru echipele care au întâmpinat probleme în a-şi achitare garanţia financiară de 20.000 de lei obligatorie pentru a lua startul în competiţie. Noul sezon începe în mai puţin de o lună. A trecut, astfel, mai bine de o săptămână de la acel al doilea termen limită, însă Federaţia Română de Fotbal nu a anunţat nici până acum cluburile care vor lua startul în noua ediţie şi spune, prin managerul Departamentului Competiţii, Felix Grigore, că nu a fixat o dată la care să se facă publice echipele şi componenţa seriilor.

Noul sezon al Ligii 3, ediţia 2019/2020, va fi format tot din 5 serii a câte 16 echipe. Vor promova în Liga 2 echipele aflate pe locul 1 în fiecare dintre cele cinci serii la finalul sezonului şi vor retrograda un număr de 21 de echipe, astfel: 20 de echipe, respectiv ocupantele locurilor 16, 15, 14 şi 13 din fiecare serie a Ligii 3, şi o echipă, cea mai slab clasată de pe locul 12 din toate cele cinci serii. Pentru stabilirea acestei echipe se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate de aceasta doar cu echipele de pe locurile 1-11 din seria în care a evoluat.

Campionatul Ligii 3 urmează să înceapă pe 23 august 2019 şi să se încheie pe 30 mai 2020, cu o săptămână mai târziu faţă de ediţia recent încheiată. Schimbarea vine de la faptul că returul va începe cu o săptămână mai târziu, acum pe 7 martie 2020, faţă de 2 martie 2019, cum a fost în campionatul trecut.

Prima parte a sezonului, care are loc în acest an, 2019, se desfăşoară până pe 30 noiembrie, atunci când are loc etapa a 15-a. Partea a doua a sezonului debutează pe 7 martie 2020, cu etapa a 16-a, şi se încheie în jurul datei de 30 mai 2020, odată cu disputarea etapei a 30-a. În această perioadă, în retur, sunt programate şi două intermediare, pe 8 aprilie (etapa 21) şi 6 mai (etapa 26). (sursă: liga2prosport.ro)

 

 

Facebook Comments