EA FACEA 7.000 DE EURO PE ZI DIN SILICOANE ILEGALE

by Florian Popa

S-a îmbogăţit din fraudarea statului! Medicul estetician Cristina Isac (37 de ani) făcea bani pe bandă rulantă din silicoane ilegale. Aşa se face că doar într-o zi aceasta pleca acasă cu 7.000 de euro. Acum, se află după gratii. Sunt medici esteticieni din mamă-n fiică. Din păcate, nu dorinţa de a face bine oamenilor i-a îndrumat pe această cale, ci setea de bani. Cristina Isac, dar şi mama ei, Aurelia Isac, au ajuns să aibă de-a face cu legea.

Anchetatorii au stabilit că cele două, împreună cu alte opt cadre medicale de la Spitalul de Arşi, din Capitală, făceau operaţii de înfrumuseţare pe banii noştri.

Afacerea era simplă: esteticianul punea un diagnostic fals, pentru a putea deconta intervenţia prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). Îi propunea pacientei mai puţini bani decât ar fi costat operaţia în sistemul privat, dar destui, ca să fie şi el mulţumit.

O tânără care dorea un bust impresionant era trecută în fişă că suferea de cancer de sân. În felul acesta, pe lângă banii primiţi de la pacientă, în jur de 2.500 de euro, el lua de la stat încă 5.000 de lei. Pentru o rinoplastie se alegea cu 1.000 de euro, plus ce deconta de la CAS. Astfel, doctorii au reuşit să facă averi fabuloase.

Anchetatorii spun că ajungeau să câştige de la o singură persoană, între 450 euro şi 3.400 euro, în funcţie de tipul intervenţiei. Sumele erau împărţite apoi între membrii echipei, inclusiv cu anestezistul, pentru ca sistemul să funcţioneze şi mai departe, şi fiecare să fie interesat să păstreze tăcerea.

La percheziţii, oamenii legii au găsit în locuinţa Cristinei Isac 170.000 de euro şi a fost nevoie de o maşină de numărat bani pentru a aduna întreaga sumă. În contul ei mai erau încă 700.000 de euro. Medicul estetician, care a fost şef de promoţie, avea grijă cum şi când îl alimenta ca să nu dea de bănuit. La fiecare două zile, femeia mai punea câte 14.900 de euro.

Ştia că de la 15.000 de euro în sus intrau pe fir cei de la Oficiul pentru Combatarea Spălării de Bani şi o luau la întrebări de unde are banii.

Asta, în condiţiile în care salariul ei era de 2.000 de lei pe lună. Vineri a fost reţinută pentru 24 de ore, împreună cu alţi opt medici şi o asistentă. Printre ei şi mama sa. Din întreagul lot, doar trei au fost arestaţi preventiv.

Tribunalul Bucureşti a decis, ieri, ca ea, Vitalie Stan, directorul spitalului, şi Nicoale Antohi, şeful secţiei de chirurgie, să stea după gratii în următoarele 29 de zile. Aurelia Isac, Florica Guşă, Carmen Boiangiu, Ioan Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi o angajată de la o clinică privată vor fi cercetaţi sub control judiciar. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. În acest dosar sunt urmărite penal 26 de persoane, dintre care 9 pacienţi, pentru luare de mită, dare de mită, înşelăciune şi fals intelectual.

Asistentă: «Numai sâni operau. Nimic altceva»

Colegii celor cercetaţi au început să vorbească. O asistentă le-a mărturisit jurnaliştilor de la Digi24 că medicii că nu mai făceau altceva decât să pună silicoane. „Se învârteau bani mulţi şi noi nu vedeam nimic. Primeau şi 3.000 de euro. Înainte erau un pacient sau doi pe săptămână. Dar acum, erau câte patru pe zi. Numai sâni. Nu operau nimic altceva”, a povestit femeia, sub protecţia anonimatului.

 

Sursa: http://www.click.ro/news/bucuresti/Cristina_Isac-doctori-acuzatii-operatii-sani-spital-arsi-capitala_0_1822617776.html

Facebook Comments