Noaptea Paștilor a fost una de priveghere, a fost o noapte de veghere. Domnul Dumnezeu veghează și cu puterea iubirii Sale face ca Iisus Hristos, Mântuitorul, să traverseze abisul morții și al iadului. Noaptea Paștilor a fost una de priveghere pentru ucenicii și ucenicele Domnului Iisus. Noapte a durerii, a părăsirii și a fricii. Apostolii au rămas închiși în foișorul de sus. Femeile, în schimb, în zorii zilei după sâmbătă, au mers la mormânt pentru a unge trupul Domnului Iisus : „Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă” (Marc.16, 1). Inima lor era plină de emoție și se întrebau: „Cum vom intra?, „cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?” (Marc. 16, 3) Dar iată primul semn al Evenimentului: marea piatră fusese deja dată la o parte și mormântul era deschis! „Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb”… (Marc. 16,5). Femeile mirofore au fost primele care au văzut acest mare semn dumnezeiesc: mormântul gol. Miroforele au fost primele care au intrat și au pășit în el…
„Intrând în mormânt”. Este benefic duhovnicește pentru noi, în această perioada pascală, de veghere existențială, să ne oprim să reflectăm asupra experienței mironosițelor Domnului Iisus Hristos, experiență care ne interpelează și pe noi. În fond, de aceea suntem în Biserică: ca să intrăm, să intrăm în Taina pe care Dumnezeu a împlinit-o prin iubirea Sa cea dătătoare de viață și înviere. Nu putem trăi Paștile fără a pătrunde Taina celui Înviat, a Dumnezeului-Om. Nu este ceva intelectual, nu înseamnă doar a cunoaște, a citi, a spune, a ști… Este mai mult, este mult mai mult! „Intrând în mormânt” se referă la capacitatea de a rămâne uimit, de a contempla, capacitatea personală de a asculta tăcerea și șoapta, și de a auzi susurul unei frânturi din tăcerea sonoră cu care Preasfânta Treime ne vorbește (cf. 1 Regi 19,12).
Pentru a putea pătrunde Taina lui Hristos cel Înviat trebuie să nu ne temem de realitate: să nu ne închidem în noi înșine, să nu fugim din fața a ceea ce nu înțelegem, să nu închidem ochii în fața problemelor, să nu le negăm, să nu eliminăm întrebările… A pătrunde Taina înseamnă a trece dincolo de siguranțele materiale și ideologice confortabile, dincolo de comoditatea pasivă și de indiferența letargică care ne încetinesc, și a porni în căutarea adevărului, a frumuseții și a iubirii, a căuta un sens real și nu închipuit care să nu fie unul lipsit de valoare, un răspuns care să nu fie banal sau derizoriu la întrebările care pun la încercare credința noastră, devotamentul nostru, crezul nostru și rațiunea noastră.
Pentru a pătrunde Taina este nevoie de smerenie, smerenie de a ne pleca, de a coborî de pe piedestalul eu-ului nostru atât de orgolios, al vanității noastre; smerenia de a ne redimensiona, recunoscând ceea ce suntem efectiv: ființe, cu merite și defecte, păcătoși care au nevoie de iertare. Pentru a pătrunde Taina este nevoie de această deșertare de sine, care înseamnă neputință, golire de propriile idolatrii, și adorație. Fără adorare nu putem pătrunde Taina, fără cinstirea ei nu ni se arată nimic, nu vedem nimic, rămânem în afara ei…
Toate aceste lucruri le învățăm de la femeile mironosițe : Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea. Ele au vegheat, în acea noapte, împreună cu Maica Domnului Iisus. Iar ea, Fecioara Mamă, le-a ajutat să nu își piardă credința și nădejdea. În acest fel nu au rămas captive în teamă și durere, ci la primele iviri ale zorilor dimineții au ieșit, purtând în mâini miresmele lor și cu inima îmbălsămată în iubire. Au ieșit, au găsit mormântul deschis și au intrat, au pășit, s-au apropiat. Au privegheat, au ieșit, au întâlnit sau le-a întâmpinat Îngerul Domnului și au pătruns Taina. Să învățăm de la ele să veghem duhovnicește împreună cu Dumnezeu și cu Maria, Maica noastră, pentru a pătrunde Taina care ne face să trecem de la moarte la viață.
Arhim. Teofan Mada
