DSP cere CJA și Primăriei Arad măsuri urgente în criza gunoaielor

by Andreea Radu

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a cerut, joi, autorităţilor locale să intervină de urgenţă pentru combaterea rozătoarelor şi insectelor care s-ar putea înmulţi excesiv pe fondul crizei gunoaielor şi ar putea provoca epidemii, conform unui document citat de news.ro.

„Având în vedere riscul pentru sănătatea publică prin declanşarea unor epidemii creat de gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor menajere în municipiul Arad, vă solicităm organizarea şi desfăşurarea de acţiuni de combatere a artropodelor şi rozătoarelor vectoare de maladii transmisibile şi/sau generatoare de disconfort. Acţiunile de combatere se vor desfăşura în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de data 10.05.2018”, se arată în documentul transmis autorităţilor.

DSP cere ca municipalitatea să le comunice arădenilor măsurile pe care le va lua pentru combaterea rozătoarelor şi insectelor. ”Precizăm că reziduurile solide depozitate şi neutralizate incorect exercită efecte negative direct asupra populaţiei, cât şi indirect, prin contaminarea celorlalţi factori de mediu”, arată DSP.

Principalele efecte negative menţionate sunt favorizarea înmulţirii muştelor şi a altor insecte care pot transmite boli, înmulţirea şoarecilor şi şobolanilor, poluarea aerului prin produşi gazoşi rezultaţi din descompunerea deşeurilor pe vreme caldă şi ”influenţa nefavorabilă” asupra arădenilor, din punct de vedere psihic, prin aspectul inestetic şi mirosurile neplăcute.

Facebook Comments