Drumul Nădab – Zărand – Seleuș va fi reabilitat cu fonduri europene

by Andreea Radu

Drumul județean Nădab – Zărand – Seleuș este mai aproape de reabilitare. Astăzi s-a semnat contractul pentru proiectare și execuție. Oferta câștigătoare aparține asocierii SC INTECO HOLDING SRL – SC ROAD DESIGN SRL. Lucrarea are valoarea de 12,6 milioane lei fără TVA, lungimea tronsonului de drum fiind de 18,8 km, între Nădab-Zărand-Seleuș. ”Durata contractului va fi de 17 săptămâni în cazul serviciilor de proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor, conform ofertei tehnice depusă de asociere. Lucrarea prevede și lărgirea părții carosabile, amenajările intersecțiilor cu drumurile laterale, accesele la proprietăți. Inițial, drumul județean Nădab – Zărand – Seleuș a fost cuprins la finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, dar am decis transferarea finanțării pe Programul Operațional Regional, pentru că acest tronson îndeplinește condițiile de eligibilitate pentru un proiect POR. Astfel, vom putea solicita finanțarea prin PNDL a unui alt drum județean care nu este eligibil pentru finanțarea din fonduri europene. Strategia noastră este de a atrage fonduri pentru reabilitarea a 300 de kilometri de drumuri județene, pentru care folosim fonduri europene, bani din surse guvernamentale și din fonduri proprii. Din acest moment, constructorul are toate condițiile pentru a realiza o lucrare de calitate, îi urăm succes, să finalizeze investiția în termen și în bune condiții. Este un drum important pentru județul nostru, leagă două zone importante ale județului”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Facebook Comments