Drob, ciorbă şi ouă încondeiate, realizate de elevii Liceului Tehnologic UCECOM

by Sida Voicu

Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret”, a organizat, în această perioadă, expoziția „Sărbători pascale, tradiții”, unde au participat elevi, profesori şi maiştri intructori. Elevii îndrumaţi de cadrele didactice au pregătit drob şi ciorbă de miel, care au fost gustate de toţi participanţii.

Director prof. ec. Ioan Toncian, ne-a declarat „Pregătirile pentru Sărbătorile Pascale au fost evidențiate la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” Arad, unde gustările tradiționale s-au îmbinat cu arta încondeierii ouălor de Paşte. Elevii bucătari au gătit drob și ciorbă de miel, în timp ce clasele de Frizerie, Coafură, Manichiură-Pedichiură au fost preocupate de realizarea coafurilor elegante, destinate evenimentelor mondene, cât și cele de scenă – modă”.

De asemenea, sub îndrumarea doamnei profesor Claudia Hetco, s-au încondeiat ouă, care au fost prezentate în expoziția „Sărbători pascale, tradiții”, alături de picturi și desene realizate de elevii Liceului Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” Arad.

„Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” Arad va organiza şi în perioada următoare acţiuni de conştientizare a meseriilor de bucătar, ospătar, dar şi arta frumosului, respectiv manichiurist, pedicurist, coafor şi frizer, unde îi aşteptăm pe toţi tinerii să profeseze aceste meserii acredidate de Ministerul Educaţiei Naţionale”, ne-a declarat prof. Alina Rus.

Daniel Albu

Facebook Comments