DRAMATISM LA BARAJ: CERMEIUL A PROMOVAT ÎN LIGA A III-A!

by Sorin Haut

Fotbalul arădean va avea din nou trei reprezentante în Liga a III-a. Gloria Lunca Teuz Cermei li se alătură celor de la Naţional Sebiş şi CS Ineu, la capătul unui baraj de promovare dramatic, în care formaţia pregătită de Mircea Aslău a trăit periculos în confruntarea cu campioana judeţului Cluj, Viitorul Feleacu. Arădenii porneau cu prima şansă după 1-0 în tur, adversara reuşind însă să egaleze la general după 90 de minute, Horaţiu Moldovan marcând în minutul 79 cu un şut de la 30 de metri. S-a intrat apoi în prelungiri, iar după ocazia imensă ratată de Nistor, clujenii au dat lovitura înn minutul 107, când Danciu a marcat cu capul pentru 2-0. Cermeiul a avut însă puterea să se ridice de la pământ şi să răstoarne spectaculos soarta barajului, Andrei Purece marcând peste alte patru minute cu un şut senzaţional de la 30 de metri, care a lovit şi bara din stânga portarului înainte de a intra în plasă.
De la agonie la extaz: promovare în prelungiri!
În ultimele minute ale prelungirilor, Horaţiu Moldovan a fost eliminat, iar Ghergar a înscris golul egalizator, scor 2-2 (0-0, 1-0) şi a pecetluit promovarea Gloriei în Liga a III-a. Fluierul de final a declanşat fiesta în tabăra cermeienilor, care se pot pregăti acum de al treilea eşalon. Aslău a aliniat în returul de la Cluj următoarea formula: Fl. Rusu – Ad.Popa, Cotoc, Gurban, Suslak – Purece, Varga, Nistor, Vereș (99 A.Brîndușe) – Bulza (70 Ghergar), Sălăjan (72 V. Brîndușe).

Facebook Comments