DOUA PERSOANE AU FOST PRINSE FURAND DIN MAGAZINE

by Paula Craciun

Poliţiştii arădeni cercetează două persoane prins ieri în flagrant, în timp ce sustrăgeau din magazine.
Poliţiştii Secției nr. 1 Poliție cercetează o femeie în vârstă de 24 de ani din judeţul Bihor, care a fost prinsă în flagrant, în timp ce a sustras dintr-un supermarket, 10 bucăți de cașcaval Rucăr, în valoare de 214,90 lei.
Poliţiştii de la Poliția orașului Ineu cercetează o femeie, în vârstă de 40 ani, din Chereluş, care a fost prinsă în flagrant, în timp ce a sustras dulciuri, dintr-un magazin.
Pe numele celor două femei au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

PREVENIREA FURTURILOR DIN SOCIETĂŢI COMERCIALE:

– În magazinele cu autoservire, trebuie amenajat un colţ cu rafturi, unde vor fi lăsate bagajele voluminoase ale clienţilor, care vor fi supravegheate de un angajat!
– Persoanele care hoinăresc prin magazin în mod „dezinteresat” şi urmăresc doar vigilenţa celor care supraveghează trebuie să dea de gândit!
– Atenţie sporită trebuie acordată persoanelor care pot ascunde sub vestimentaţie (rochii, haine foarte largi etc.) buzunare special confecţionate pentru a ascunde diverse produse!
– În magazinele unde există raioane de îmbrăcăminte şi cabine de probă, personalul care supraveghează trebuie să manifeste prudenţă maximă şi să nu permită accesul în cabina de probă decât cu un singur sortiment de îmbrăcăminte şi sub strictă supraveghere!
– Raioanele cu articole de mare valoare cum sunt bijuteriile, aparatura electronică etc., trebuie amplasate cât mai departe de ieşirea din magazin, în expoziţii închise sau în spatele tejghelelor!
– Asigurarea unui iluminat corespunzător pe timp de noapte a uşilor de acces în magazin!
– Înainte de închiderea magazinului trebuie controlate toate raioanele pentru a nu oferi posibilitatea unui hoţ să rămână înăuntru!
– La magazinele cu program non-stop, servirea pe timpul nopţii se va face printr-un geam special amenajat, nefiind permis sub nici o formă accesul clienţilor în magazin, mai ales atunci când este deservit de un singur vânzător!
– Nu păstraţi sume mari de bani în casele de marcat şi nu oferiţi informaţii referitoare la paza societăţii unor persoane necunoscute!
– Nu de puţine ori autorii unor astfel de fapte au profitat de neglijenţa manifestată de unii gestionari, patroni sau angajaţi în asigurarea securităţii valorilor deţinute, existând cazuri când nu s-a acţionat sistemul de alarmare la plecarea din firmă sau nu au fost asigurate cu pază bunurile societăţii.
– Pe timpul nopţii, magazinele trebuie să fie prevăzute cu sisteme de alarmă, să aibă închizători sigure şi grilaje, conform prevederilor Legii nr. 333/2003.
– Cu cât sistemul de siguranţă va fi mai sofisticat, riscul spargerii va fi diminuat!
– Totodată, trebuie avută în vedere selectarea atentă a personalului, ştiut fiind faptul că nu de puţine ori infractorii nu acţionează la întâmplare, ci cu sprijinul şi complicitatea personalului ce deserveşte unitatea!
Respectând aceste măsuri de precauţie veţi fi un obstacol greu de trecut în calea celor cu intenţii infracţionale!

Facebook Comments