Două atlete de la CSU Arad au câştigat Cupa Europei

by Sorin Haut

Roxana Bîrcă și Cristina Simion, atlete legitimate la CS Universitatea Arad – grupare manageriată de Ovidiu Şerban, au făcut parte din echipa României, care a câștigat Cupa Europei în proba de 10.000 de metri.

Echipa tricoloră a fost formată din: Ancuța Bobocel (locul 2 la individual – timp 31:42,12), Roxana Bîrcă (locul 4 la individual – 32:30,97) – cel mai recent transfer al clubului universitar arădean – Cristina Simion (33:20,37) – și ea cu ublă legitimare CS UAV / CSA Steaua București – și Andreea Pîșcu (34:12,80).

România a reușit să urce pe prima treaptă a podiumului, depășind echipa gazdă, cea a Marii Britanii și reprezentativa Germaniei.

Facebook Comments