Două arădence, prinse în timp ce vindeau peste 6.000 de petarde

by Cristian Dobre

În baza planului de acțiune „Foc de artificii”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice în perioada sărbătorilor de iarnă, cu aplicabilitate la nivel national, polițiștii au desfășurat mai multe activități pe raza municipiului și județului.

Astfel, în fața unui supermarket de pe strada Pădurii, au fost depistate două tinere, de 20 și 21 de ani, din Arad, în timp ce dețineau și ofereau spre comercializare dintr-un autoturism 6.480 petarde de diferite mărimi.

Întreaga cantitate de petarde a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, pe numele celor în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu materii pirotehnice, conform Legii 126/1995, R.

Aceste acțiuni vor continua în perioada sărbătorilor de iarnă, atât în municipiu câr și în județ.

 

Facebook Comments