DOSARE PENALE PENTRU INFRACTIUNI IN TRAFIC

by Paula Craciun

 

În cursul zilei de ieri, poliţiştii arădeni au depistat în trafic mai multe persoane, care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, pe DC 98, pe raza localităţii Vinga, a fost depistat în trafic un bărbat, de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 709/B, pe raza localităţii Sânmartin, a fost depistat un bărbat, de 36 de ani, în timp ce conducea un moped,pe raza localităţii Ineu, a fost depistat un bărbat, de 48 de ani, în timp ce conducea un moped, iar pe DN 79/A, pe raza localităţii Gurahonţ, a fost depistat un bărbat, de 24 de ani, în timp ce conducea un moped, în urma verificărilor constatându-se că aceştia nu deţin permis de conducere.

De asemenea, pe raza localităţii Nădlac, au fost depistaţi în trafic, fără permis de conducere un bărbat, de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism şi un tânăr de 17 ani, în timp ce conducea un moped neînregistrat.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Facebook Comments