DOREL CAPRAR: ROMANIA AR PUTEA AVEA O CRESTERE ECONOMICA DE 3,2% PE PRIMUL TRIMESTRU

by Sida Voicu

Deputatul PSD Dorel Căprar atrage atenţia asupra faptului că Agenţia de evaluare financiară americană Moody’s tocmai a îmbunatatit perspectiva ratingului Romaniei de la negativă la stabilă. Instituţia financiară precizează ca ţara noastră a reuşit să îşi reducă deficitul bugetar la 3% din PIB pentru 2012 şi la 2,3% din PIB pentru anul 2013, conform codiţiilor stabilite cu Fondul Monetar International (FMI) şi Uniunea Europeană. În acest context, agenţia de rating notează că reducerea deificitului bugetar va contribui la stabilizarea datoriei publice.

„O altă veste cu adevărat îmbucurătoare este că, în urma analizei cifrelor preliminare România, ar putea încheia primul trimestru al acestui an cu o creştere economică de 3,2%, în condiţiile în care anul trecut am înregistrat cea mai mare creştere economică din UE , respectiv de 3,5%.Mai mult decât atât, conform Erste avem semnale care indică faptul că S&P ar putea acorda României ratingul favorabil investiţiilor străine, potrivit Erste.Cabinteul Ponta şi-a respectat promisiunea făcută mediului economic privat şi a aprobat în şedinţa de Guvern ordonanţa pentru scutirea companiilor, de la 1 iulie, de impozitul pentru profitul reinvestit. Prin această măsură, profitul investit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice (maşini, utilaje si instalaţii de lucru) folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile este scutit de impozit. Acum, prioritatea zero a Guvernului in discuţiile cu partenerii internaţionali este scăderea CAS.”- a afirmat deputatul Dorel Căprar

Facebook Comments