Dorel Căprar: „Majorarea salariilor din Sănătate a redus substanțial exodul medicilor“

by Andreea Radu

În ultimii doi ani, tot mai puțini medici au ales să părăsească România, iar acest lucru se datorează în principal majorărilor substanțiale de salarii în domeniul sănătății. Măsura legată de câștigurile salariale a fost dublată de deblocatea posturilor din sistem, ceea ce a dus la apariția a peste 5.000 de noi locuri de muncă în acest domeniu.

„Sănătatea este una dintre prioritățile programului nostru de guvernare și, așa cum am promis în decembrie 2016, una dintre ținte este stoparea exodului medicilor spre alte țări din Uniunea Europeană și nu numai. România nu-şi mai poate permite să pregătească medici pe banii românilor, iar apoi aceştia să lucreze pentru cetățenii din alte state. Prin creșterea substanțială a salariilor din sistemul de sănătate, dar și prin deblocarea posturilor, s-au angajat/înființat peste 5000 de noi locuri de muncă în acest domeniu în ultimii doi ani, ceea ce reconfirmă determinarea PSD de a găsi, cu maximă prioritate, soluții la problemele din sănătate.

Situația din domeniul sănătății demonstrează diferența de viziune dintre PSD și PNL. În guvernarea PSD, salariul mediu net din sănătate a ajuns la 3536 de lei (noiembrie 2018) fiind cu 27% mai mare decât salariul mediu pe economie. În guvernarea PDL (actualul PNL), angajații din sănătate câștigau cu 9% sub nivelul salariului mediu pe economie de la acea vreme, care era de 1444 de lei, adică sub jumătate față de cel din prezent. În aceste condiții, este de-a dreptul ridicolă tentativa propagandei, care încearcă să submineze și să arunce-n derizoriu meritul actualei guvernări de a asigura salarii convingătoare cadrelor medicale, astfel încât să le facă să rămână în ţară. Insistențele Opoziției și susținătorilor acesteia de a „arăta” că degeaba au crescut salariile medicilor este un puternic indiciu că n-au nici viziune și nici soluții pentru domeniul sănătății și că o eventuală guvernare PNL-USR ne-ar aduce din nou în situația anilor 2008-2011, când se închideau sau se desființau spitale și se tăiau salariile angajaților din sănătate“, declară deputatul Dorel Căprar, președintele PSD Arad.

 

Facebook Comments