Doi utişti au fost convocaţi la acţiunile loturilor naţionale

by Sorin Haut

Conform uta-arad.ro, Rareş Deta şi Cătălin Vulturar sunt tinerii care vor reprezenta echipa fanion a Aradului sub tricolor în perioada imediat următoare.

Deta a fost selecţionat de Dan Oprescu la România Under 19. Tânăra reprezenativă va susţine o dublă amicală în compania selecţionatei similare a Greciei. Cele două meciuri se vor disputa pe pământ elen, pe 12 respectiv 14 februarie.

Vulturar (foto) a fost chemat în efectivul României Under 16. Program de pregătire al selecţionatei conduse de Adrian Văsîi include două confruntări cu reprezentativa Ciprului. Întâlnirile se dispută pe 5 şi 7 februarie, în „patria Afroditei”.



Component al echipei naţionale Under 18, David Miculescu a fost chemat şi el de Laurenţiu Roşu la o acţiune de pregătire. UTA a solicitat ca atacantul să rămână în programul cantonamentului condus de Ionuţ Popa şi a primit înţelegere din partea forului de la Bucureşti.

Facebook Comments