Doi șoferi, din Sântana și Iermata, cercetați pentru infracțiuni rutiere

by Cristian Dobre

Polițiștii arădeni cercetează doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astfel, polițiștii orașului Pâncota au depistat în trafic, în noaptea de 14/15 noiembrie a.c., un bărbat de 41 de ani, din Sântana, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie record de 1,15 mg./l. alcool pur în aerul expirat. De asemenea, verificările au relevat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conform procedurii, au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, bărbatul fiind cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis.

Un tânăr de 22 de ani, din Iermata, a fost depistat de polițiștii din Ineu în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, având aplicate numerele de ale unui alt autoturism. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autoturism neînmatriculat și cu număr fals.

Facebook Comments