Doi irakieni au încercat să treacă frontiera cu acte false

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doi bărbaţi din Irak care au încercat să iasă ilegal din ţară, folosindu-se de documente de identitate bulgărești false, pentru care au plătit 600 de euro.

În data de 20.01.2017, ora 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-au prezentat, pentru a ieşi din ţară, două persoane de sex masculin, care la controlul de frontieră s-au legitimat cu cărţi de identitate ce purtau însemnele autorităţilor bulgare.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate sunt false, motiv pentru care bărbaţii au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră, pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak, în vârstă de 22, respectiv 27 de ani şi sunt solicitanţi de azil în România.

Bărbaţii au declarat că au obţinut documentele false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 300 euro fiecare.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor doi şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Facebook Comments