Doi bărbați s-au ales cu ordine de protecție, după ce și-au bătut soțiile

by Andreea Radu

O femeie din Ghioroc a sesizat polițiștii Secției 7 Rurală Lipova despre faptul că soțul său, în vârstă de 39 de ani, fiind sub influența băuturilor alcoolice ar fi lovit-o și împins-o, aceasta lovindu-se cu capul de podea. În urma evaluării situației, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și amenințare.

Polițiștii din Zădăreni au fost sesizați de o femeie din Zimandu Nou despre faptul că soțul acesteia, de 42 de ani, fiind sub influența alcoolului, ar fi lovit-o cu pumnii și picioarele în zona feței și picioarelor, fiind emis un ordin de protecție provizoriu. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Facebook Comments