Doi arădeni au fost prinși în timp ce furau din magazine

by Florian Popa

Polițiștii din municipiu cercetează două persoane pentru furt. La sfârșitul săptămânii trecute, a fost depistată în flagrant delict o femeie de 49 de ani, din Arad, în timp ce sustrăgea produse alimentare dintr-un supermarket de pe Calea Aurel Vlaicu.

Un tânăr de 20 de ani, din Vladimirescu a fost depistat în flagrant delict în timp ce sustrăgea articole vestimentare din incinta unui complex comercial de pe raza municipiului.

Prejudiciul total, în valoare de aproximativ 155 de lei, a fost recuperat, pe numele celor două persoane fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Facebook Comments