Doi arădeni aleși la congresul USR

by Andreea Radu

USR Arad va avea doi reprezentanți în organele naționale de conducere și control ale Uniunii: Vlad Botoș a fost ales membru al Biroului Național, iar Cătălin Mihalache va face parte din Comisia Națională de Arbitraj.

Weekendul trecut s-a desfășurat la Timișoara congresul Uniunii Salvați România, unde au participat 500 de delegați, însoțiți de 200 de observatori, din toată țara. A fost validat votul universal prin care Dan Barna a fost ales în funcția de președinte al partidului, iar apoi a avut loc prezentarea echipelor care au candidat pentru Biroul Național, pentru Comisiile Naționale de Arbitraj și Cenzori.

Ulterior, în urma votului exprimat de către delegați, Vlad Botoș, europarlamentar și președinte al USR Arad va face parte din Biroul Național, organul central de conducere al partidului, iar Cătălin Mihalache va activa în Comisia Națională de Arbitraj, responsabilă cu soluționarea sesizărilor interne privitoare la încălcarea statutului și regulamentelor proprii ale USR.

Vlad Botoș, președinte USR Arad: „USR a ales un BN echilibrat, unde sunt reprezentanți atât din echipele mari cât și din cele mai mici care au intrat în competiție. Provocarea următorilor doi ani este legată de conducerea partidului în alegerile prezidențiale, locale și parlamentare, precum și pregătirea unei oferte de guvernare locală și națională. Responsabilitatea este uriașă, România nu își permite să continue cu clasa politică din ultimii 30 de ani, care ne-a adus în situația unui stat disfuncțional, căpușat și incapabil să facă față unor provocări minimale.

Cătălin Mihalache, avocat, USR Arad: „Voi face eforturi pentru a evita pe cât posibil escaladarea conflictelor interne din partid, pentru medierea lor. În același timp, respectarea reglementărilor interne va fi obligatorie, iar judecarea spețelor va trebui să se facă deschis și într-un timp cât mai scurt.

Facebook Comments