Din 16 octombrie începe plata subvențiilor pentru anul agricol 2017-2018

by Dana B.

Plata primelor subvenții pentru agricultură, pentru anul agricol 2017 – 2018, vor fi făcute începând cu data de 16 octombrie, valoarea totală a sumelor alocate ridicându-se la 2,7 miliarde de euro, a anunțat duminică ministrul Agriculturii, Petre Daea, prezent la târgul de toamnă ”Sărbătoarea Țurcanei” din satul Costești, județul Hunedoara.

„Avem data de 16 octombrie, toți fermierii o așteaptă pentru că va fi prima zi când vor începe să apară subvențiile pentru anul agricol 2017-2018 (…). În această iarnă începem să dăm subvențiile și pentru zootehnie. Este un efort formidabil pentru țară, pentru că acest efort se comensurează într-o sumă de 2,7 miliarde euro pe care trebuie să-i dea întâi țara și apoi să-i ia de la Uniunea Europeană. Toți acești bani, pentru subvențiile din această toamnă, pentru continuarea subvențiilor regulare sunt în bugetul Ministerului Agriculturii, prin decizia Guvernului”, a declarat ministrul Agriculturii.

Referindu-se la programele de sprijin pentru crescătorii de ovine, ministrul Petre Daea a spus că aceștia vor beneficia, de anul viitor, de un ajutor de un leu pe kilogramul de lână vândută prin centrele de colectare, în program fiind înscriși deja peste 32.000 de oieri din toată țara.

„Am dat drumul la programul de sprijin pentru crescătorii de ovine pornind de la faptul că până acum o mare cantitate de lână, peste 70%, fie că se abandona pe câmp, fie că i se dădea foc. (…) În programul de guvernare am stabilit o formă de sprijin prin stimularea vânzării lânii, este o hotărâre de guvern. Este un program care a început să funcționeze. La această dată sunt peste 32.000 de oieri care s-au înscris în acest program ca să primească, atunci când se valorifică lâna, un leu pe kilogram, în așa fel încât să putem colecta întreaga lână care există în România și care este o resursă extraordinar de importantă”, a arătat ministrul Agriculturii.

În context, el a explicat că în țară vor fi opt centre regionale de colectare a lânii, adăugând că unul funcționează deja, în județul Bistrița-Năsăud, cu o tehnologie care permite împachetarea și valorificarea acestei materii prime.

De altfel, problema lânii a fost ridicată de mai mulți crescători de oi țurcane din județele Hunedoara și Alba, prezenți la Costești, oamenii afirmând că dețin lână în depozite și de câte doi ani. Oamenii au spus că pentru tunsul unei oi trebuie să plătească 3 lei, în timp ce kilogramul de lână pe piață abia dacă ajunge la 50 de bani.

În județul Hunedoara sunt înregistrate circa 213.000 de ovine din rasa țurcană, reprezentând peste 90% din totalul oilor crescute în zonă.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments