DIMITRIE MUSCA, FERMIERUL ANULUI 2014 IN JUDETUL ARAD

by Andreea Radu

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a organizat astăzi prima ediție a ‘Balului Fermierilor’, singurul eveniment de acest tip de anvergură națională, în cadrul căruia au fost recunoscute eforturile și rezultatele deosebite înregistrate în acest an de producători agricoli din întreaga țară, atât cei care derulează activități în sectorul vegetal, cât și în zootehnie.

Câștigătorii premiilor ‘Fermierul Anului 2014’, decernate astăzi, au fost fermieri care au declarat la direcțiile agricole județene producțiile obținute în 2014 la culturile de grâu, rapiță și orz, precum și tinerii fermieri și administratorii fermelor de familie, care au devenit afaceri de succes.

Prin acordarea premiilor ‘Fermierul Anului 2014’, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale dorește atât să încurajeze producătorii agricoli să continue investițiile și eforturile, astfel încât agricultura românească să devină principalul motor al creșterii economice, cât și aducă în prim plan producătorii agricoli care au contribuit la obținerea acestor rezultate extraordinare, prin care demonstrează că, în România, se poate face agricultură performantă, la standarde europene, cu respectarea cerințelor consumatorului.

Câștigătorii premiilor ‘Fermierul Anului 2014′, la nivelul judeţului Arad, sunt: 1. COMBINATUL AGROINDUSTRIAL CURTICI (Director general : dr. ing. Dimitrie

Muscă); 2. SC COREMANS ZOOTEHNIA SRL (Manager : ing. Ioan Uzum); 3. IF HELIANTUS (Administrator : ing. Ianos Dancu); 4. FERMIERUL DE MIJLOC : II LACTO VEST (Administrator : Tasedan Alexandru); 5. TANARUL FERMIER : ,,Eden Nadlac’ II (Administrator : ing. Kelo Milan)

 

Facebook Comments