Dezastru sub coş! FCC ICIM Arad ratează încă un sezon

by Sorin Haut

Ceea ce ne-a fost dat să vedem încă o dată, aseară, pe parchetul Polivalentei, era de neconceput nu cu mulţi ani în urmă, când Aradul se bătea sezon de sezon pentru trofee, pe care le mai şi câştiga. Au apus, însă, demult şi acele vremuri, s-au adunat deja prea mulţi ani, iar baschetul feminin arădean îşi trăieşte parcă ultimele clipe. FCC ICIM e doar o umbră a campioanei de odinioară, iar acest sezon e încă o dovadă că totul ar trebui resetat de la 0. După ce au ratat Liga Europei – nereuşind să depăşească nici măcar faza grupelor – şi Cupa României, “galben-albastrele” şi-au luat adio şi de la medaliile Ligii Naţionale. Contraperformanţa ratării primei grupe valorice din campionat, 1-5, a fost confirmată în sferturi. ICIM nu a avut nici o şansă în faţa Olimpiei Braşov, locul 3 după sezonul regulat. Învinse destul de clar sub Tîmpa, arădencele au fost de nerecunoscut aseară, în meciul doi, din Polivalentă, când ar fi trebuit să vedem o cu totul altă echipă.
Visătoare în tricoul “galben-albastru”
Nemotivate, fără atitudine şi parcă cu gândul mai mult la…vacanţă, Hadzovic şi colegele sale au pierdut un meci fără istoric, în care Braşovul a condus în permanenţă ostilităţile, având la un moment dat şi un avans de 28 de puncte, 28-56, în minutul 28! Cu procentaje mizerabile în special la “triple” şi “libere”, ICIM a evitat o înfrângere usturătoare doar datorită faptului că antrenorul oaspetelor, Dan Calancea, a rulat tot lotul, în ultimul sfert, asta ducând şi la un scor final mai strâns. S-a terminat 66-74 (10-16, 9-18, 15-22, 32-18), iar Braşovul se califică în semifinale, cu scorul general de 2-0. În schimb, FCC ICIM va juca, tot după sistemul “cel mai bun din trei meciuri”, pentru locurile 5-8, cu primul joc programat pe 6 aprilie.
Urmează meciurile pentru locurile 5-8
Adversara arădencelor va fi învinsa din sfertul de finală Satu Mare – Timişoara, 1-1 la general. Revenind la statistica meciului de aseară, au punctat, pentru ICIM: Coker 22 (1×3), Nagy 13, Hadzovic 13, Poole 7(1), Mercea 6, Wingate 4 și Zidaru 1, Braşovul replicând cu: Higgins 15(2), Irimia 15(2), Pesovic 15(1), Radovic 11, Handford 14 și AlAsh Hab 4. Practic, ultimele meciuri de clasament nici nu mai contează, astfel că deja trebuie să vedem ce urmează. Actuala conducere şi-a anunţat, încă din iarnă, demisia la finalul sezonului, motivând problemele financiare şi chiar un posibil şi dramatic sfârşit al clubului.
Se apropie sfârşitul?!
Pe de altă parte, ICIM e a doua cea mai bine susţinută financiar echipă arădeană de autorităţi, după UTA, cu menţiunea că din sumele generoase oferite de Primărie din bugetul local (2,7 milioane lei! – 1,3 anul trecut şi 1,4 în acest an) nu puteau fi plătite salarii. Asta în vreme ce, în alte părţi, se poate. Dar a mai existat şi un sponsor, compania FCC Environment România, ce nu a dorit însă să facă publică suma oferită clubului arădean. De aici şi paradoxul unui posibil final al poveştii baschetului arădean. Nu putem trece, totuşi, cu vederea şi contraperformanţa sportivă din acest sezon şi nu numai. Campania de achiziţii foarte slabă din startul stagiunii, când practic a fost şi compromis campionatul, păstrarea unui antrenor modest, care nu a reuşit să pună în valoare jucătoare bune pentru nivelul campionatului intern, dar şi desele probleme medicale, posibil şi de alt gen, din rândul lotului – toate au dus la încă un sezon ratat.
Suporterii rămân alături de echipă
Nu ne rămâne decât să credem că primăvara va aduce acea rază de lumină pentru baschetul feminin, iar sfârşitul să nu fie aici! Ar fi mare păcat pentru acei frumoşi suporteri, care şi aseară se bucurau ca nişte copii pentru fiecare reuşită a favoritelor. Susţinerea necondiţionată a fanilor e un motiv suficient de puternic pentru a spera că ICIM va continua. Totul e, acum, în mâna factorilor decizionali, dacă mai există aşa ceva la ICIM. Să vedem cine mai rămâne pe baricade!
Foto: totalbaschet.ro

Facebook Comments