Derby în miniatură şi noroi: UTA BD – ASU Poli 1-1 (0-0)

by Sorin Haut

Groapa de noroi de pe „Motorul” şi dimensiunile reduse ale arenei din Aradul Nou au stricat, astăzi, derby-ul vestului, dintre UTA Bătrâna Doamnă şi ASU Politehnica Timişoara, meci contând pentru etapa a 16-a a Ligii a II-a. Ca de obicei, confruntarea Arad – Timişoara a fost precedată de incidente între suporterii celor două echipe, care şi-au împărţit pumni în preajma stadionului. Incidente în urma cărora un fan al UTA-ei, venit se pare din Braşov, a fost lovit în cap, fiind transportat de urgenţă la spital, cu fractură craniană. Ultraşii lui Poli, în număr de aproximativ 250, au preferat să trimită în stadion, în contul celor 90 de bilete primite, tinerii fotbalişti ai grupelor de copii şi juniori, ca şi o sfidare la tratamentul de care au avut parte.

Incidente între fani: poliştii au închiriat o casă!

În schimb, au închiriat o casă cu grădină de pe strada Constituţiei, în apropierea stadionului, de unde au încercat cumva să improvizeze, pentru a urmări meciul, încurajându-şi favoriţii. Astfel că spectacolul din tribune a fost asigurat doar de spectaculoasa galerie arădeană, care a desfăşurat o coregrafie alb-roşie, la bază cu un banner pe care se putea citi „UTA înseamnă Arad!”. Apropo de tribune, peluza opusă galeriei UTA-ei a fost aproape goală (s-a anunţat meci cu „casa închisă”), organizatorii luându-şi probabil măsuri de securitate. La zece minute de la start, fanii UTA-ei au oferit un show pirotehnic, centralul Feşnic fiind nevoit să întrerupă jocul pentru câteva minute.

O primă repriză de luptă şi uzură

În ciuda eforturilor apreciabile ale conducerii clubului, care a apelat, în jurul orei 11, chiar şi la un elicopter pentru a mai usca gazonul îmbibat de apă!, terenul a rezistat doar un sfert de oră, după care jucătorii celor două echipe au înotat în noroi. Prima parte a derby-ului de la Arad a fost de luptă şi uzură, cu UTA mai insistentă şi preocupată de construcţie, în vreme ce alb-violeţii au preferat, evident, cartea contraatacului. Alb-roşii au început mai bine, iar golgheterul Adrian Petre a şutat în minutul 6, din opt metri, puţin alături. În minutul 22, Chindriş a prins un şut bun de la 14 metri, dar grecul din poarta timişoreană a respins în corner. Poli şi-a arătat colţii după jumătate de oră, Constantinescu – blocat in extremis de Miron (min.37) şi Bădăuţă, cu un şut prins în doi timpi de portarul UTA-ei (min.40), punând în pericol poarta gazdelor. Pe finalul primei reprize, Telescu – adevărat lider al apărării timişorene, l-a blocat în ultimul moment pe Petre, la şase metri de poartă.

uta-2

UTA, neinspirată în faţa porţii

La pauză au schimbat ambii antrenori: Strătilă, probabil accidentat, a fost înlocuit de Copil, iar Teuţ l-a schimbat pe Mărgărit. UTA a început în forţă mitanul secund, iar ocaziile au curs la poarta timişoreană. Mai întâi, Copil a şutat puţin alături, din lovitură liberă de la 16 metri (min.47), pentru ca peste două minute acelaşi grec Gkakos să scoată miraculos, de sub transversală, şutul din vole a lui Petre. Nici Curtuiuş, care a trimis cu capul pe lângă poartă, nu a putut debloca tabela (min.53), pentru ca Adrian Petre să rateze şi el ţinta, tot cu o lovitură de cap (min.59). Scăpată cu bine de forcingul arădean, Poli a mai reuşit să echilibreze jocul, iar Bădăuţă a şutat de la 18 metri, pe lângă poartă (min.68).

Blănaru a intrat şi a lovit

La prima ocazie, Poli a aşternut liniştea pe „Motorul” şi probabil a declanşat fiesta pe „Constituţiei”, acolo unde se aflau fanii timişoreni. Era minutul 70, atunci când în urma unui corner, Constantinescu a prelungit cu capul pentru Blănaru, care scăpat de sub marcajul lui Chindriş, a împins mingea în plasă din şase metri, 0-1, sărbătorind cu semne obscene către galeria arădeană! UTA nu a dezarmat şi s-a aruncat în atac, iar în minutul 73, Petre a scos un penalty, într-un duel cu Bilia. După proteste vehemente ale oaspeţilor, Chindriş a transformat de la punctul cu var, dar centralul Feşnic a dictat repetarea loviturii de la 11 metri, pentru motivul că trei arădeni ar fi intrat mai repede în careu.

Chindriş a irosit un penalty!

La repetare, Chindriş s-a pierdut cu firea şi a şutat telefonat, iar grecul Gkakos i-a ghicit colţul, astfel că scorul a rămas 1-0 pentru Poli, spre stupefacţia fanilor arădeni. Moment după care UTA şi-a pierdut busola, dând impresia că nu mai poate egala. A venit însă minutul 88, atunci când Andor a primit o minge la 20 de metri, lateral dreapta, a şutat excelent, cu efect, mingea lovind bara şi intrând în poarta eroicului Gkakos, 1-1! În prelungiri nu s-a mai întâmplat nimic, iar tabela a rămas neschimbată, nemulţumind pe undeva ambele tabere.

Andor a adus egalarea pe final

Un egal totuşi echitabil, obţinut în noroi de UTA, care nu îşi poate învinge marea rivală, dar salvează un punct ce nu o ajută prea mult în tentativa de a se apropia de locurile promovabile. Rămâne regretul că derby-ul vestului a fost mai mult în miniatură, cu o arenă mică, un gazon de toată jena şi fără suporterii rivali în tribune. Poate data viitoare va fi mai bine. Asta dacă se aude şi la kilometrul 0! De altfel, după ce a salutat echipa, peluza UTA-ei a scandat împotriva edilului Aradului, Gheorghe Falcă.

 Formaţii:

UTA BD: Miron – Polgar (60 David), Filaret, Gligor, Burlă – Strătilă (46 Copil), Chindriș, Tănase (83 Covaci), Andor – Petre, Curtuiuș.

ASU Poli: Gkakos – Motreanu, Bilia, Telescu, Taub – Stancu – Birău (87 Stefanovici), Mărgărit (46 Teuţ), Constantinescu, Ghinescu (65 Blănaru) – Bădăuţă.

Arbitri: Horațiu Feșnic (Cluj) – Gero Szabo (Cluj), Alexandru Vodă (Alba Iulia). Observatori FRF: Ioan Onicaș (Zalău) și Cristian Petropulos (Alba Iulia).

Sursă foto: digisport.ro

 

Facebook Comments