DEPUTATUL CAPRAR SUSTINE PRODUSELE ROMANESTI

by Sida Voicu

Deputatul Dorel Căprar a susţinut astăzi în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică în favoarea încurajării consumului alimentelor produse în România. Textul integral al declaraţiei politice îl puteţi citi mai jos.

 

 

Producem românește, mâncăm românește! 

 

     Producătorii locali din zonele de unde provenim fiecare dintre noi, ca parlamentari, au nevoie nu doar de sprijinul nostru ci și de acțiunea fermă de încurajare a oamenilor să cumpere, să consume și să recomande alimente de la producătorii din proximitate.

Sunt sigur că susținem cu toții produsele autohtone.

     Eu, în calitate de parlamentar am încercat să adun la un loc consumatori, autorități și – poate cel mai important – producători de elită din județ, având un singur scop, acela de a susține achiziționarea și consumul de către arădeni a ofertei alimentare, în special lactate, ouă, carne, preparate din carne, panificație și legume-fruncte, toate produse în județul pe care îl reprezint, Arad.

    Consumarea produselor autohtone nu este numai sănătoasă dar înseamnă și un binevenit ajutor adus economiei locale și românești. Totodată favorizează apariția locurilor de muncă, atât de necesare într-o economie de piață cu influențe de globalizare.

De ce să mâncăm mai multe produse autohtone? Pentru că sunt sănătoase. Pentru că bunicii și străbunicii noștri au trăit peste 80-90 de ani mâncând legume și fructe lăsate să crească normal, au băut lapte proaspăt și au mâncat carne de la animalul crescut în gospodărie. Să ne amintim: toate erau foarte gustoase.

    Noi acum mâncăm fructe și legume injectate pentru a crește mai repede și a fi toate la aceeași dimensiune și a avea aceeași culoare. Consumăm lactate valabile un an, poate doi, mâncăm mezeluri și carne care au același gust și în 2015 și de foarte multe ori constatăm că punem pe masă cozonac este valabil până la Crăciunul viitor.

Am putea schimba acest prost obicei de a cumpăra produse forțate să arate frumos, prin cumpărarea produselor autohtone. Sunt mai sănătoase și mult mai gustoase.

Avem branduri românești care au succes pe piața internațională.

Nu conțin conservanți și aditivi, au un termen mai scăzut de valabilitate, ceea ce este până la urmă un mare avantaj pentru noi, consumatorii.

 

Consumul este de obicei determinat de doi factori: de prețși de venit. În județul Arad prețul impus de producătorii locali este mult mai mic și datorită faptului că marea lor majoritate și-au făcut magazine de prezentare cu vânzare. Arădenii știu deja care sunt producătorii locali ce oferă produse de calitate, atent controlate sanitar-veterinar, cu timp scurt de valabilitate, cu grad mare de încredere, cunoscând chiar și producătorul ceea ce conferă un plus de siguranță.

   Recomand românilor să nu uite că România este capabilă să asigure hrana propriului popor, că este ilogic să exportăm alimente ecologice și să importăm altele pline cu aditivi și conservanți. Politica Partidului Social Democrat este de încurajare a producătorilor autohtoni, de sprijinire a acestora și – extrem de important – mesajul adresat conaționalilor mei este să consume produse românești de calitate!

 

 

Dorel Căprar – deputat PSD Arad

 

 

 

Facebook Comments