DEBUT NEFERICIT IN ESALONUL SECUND: UTA BATRANA DOAMNA – GAZ METAN MEDIAS 1-2 (VIDEO)

by Sorin Haut

Fosta prim divizionară Gaz Metan Mediaş, cu mulţi jucători în lot care au activat ani buni în Liga 1, s-a dovedit o echipă prea omogenă şi experimentată pentru entuziasmul şi avântul celor de la UTA Bătrâna Doamnă, la debutul în Liga a II-a. Aşa cum era de aşteptat, Gazul a făcut diferenţa în linişte şi fără complicaţii, marcând repede prin Ciprian Petre, în minutul 6, la o fază la care apărarea arădeană a fost prinsă pe picior greşit. Susţinuţi din tribunele de pe „Motorul” de aproximativ 1.500 de spectatori, „alb-roşii” au forţat apoi egalarea, având situaţii bune la poarta adversă, cu Filaret, Hlistei şi mai ales Strătilă în „prim-plan”. Defensiva oaspeţilor a rezistat, iar pe contraatac se putea face 0-2, dacă şutul lui Stancu, singur la marginea careului, nu trecea puţin alături.

Experienţa Gazului şi-a spus cuvântul

Deşi a avut mai mult iniţiativa, fără însă a crea mare pericol la poarta lui Greab, UTA BD a intrat la vestiare în dezavantaj. Nici măcar intrarea lui Szekely nu a dinamizat atacul arădean, iar medieşenii au blocat cu uşurinţă mingile aruncate de multe ori haotic spre careu. Pe un fond lent de joc, cauzat şi de căldura sufocantă de la ora meciului, Gaz Metan şi-a dublat avantajul în minutul 70, atunci când nou intratul Cosimo l-a driblat în viteză pe Botiş şi apoi l-a executat simplu pe Anca Trip, cu un şut din 14 metri. Golul arădean putea veni cu un sfert de oră înainte de final, dar Rus a ratat incredibil, din doar trei metri, Greab respingând în corner, după o centrare bună a lui Strătilă.

Curtuiuş a „aprins” finalul

Eforturile gazdelor aveau să fie răsplătite în minutul 85: Sorian a executat excelent o lovitură liberă de la 20 de metri, lateral dreapta, iar Curtuiuş, nemarcat, a reluat imparabil cu capul din şase metri, 1-2. Mediaşul a ştiut însă să îşi conserve avantajul, iar până la final nu am mai consemnat nimic notabil. Victorie importantă pentru oaspeţi, care se anunţă a fi principalii favoriţi la promovare în „B2”, în vreme ce pentru UTA Bătrâna Doamnă debutul în liga secundă s-a dovedit nefericit. Publicul a apreciat totuşi atitudinea şi eforturile jucătorilor, iar arădenii au părăsit terenul în aplauzele suporterilor, cu promisiunea că în etapele următoare vor veni şi punctele.

Formaţii:

UTA BD: Anca Trip – Polgar, Botiș, Filaret, Burlă – Chindriș, Jorza – Strătilă (82 Sorian), Man (46 Szekely), Hlistei (71 C.Rus) – Curtuiuș

Gaz Metan: Greab – Crețu, Abrudan, Muth, Buzean – Stancu, Băjenaru, Bâc, Petre (86 Vişa) – Olaru (80 Trif), Llullaku (68 Cosimo).

Arbitri: Florin Mazilu (Satu Mare) – Radu Despa și Cristian Lucaci (ambii din Baia Mare)

Facebook Comments