DE ZIUA AUTISMULUI COPIII AU FOST INTRODUSI IN LUMEA MAGICA A POVESTILOR

by Paula Craciun

Bucurie mare în rândul copiilor consiliaţi de specialiştii Centrului de Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru Persoanele cu Tulburare de Spectru Autist şi Familiile Acestora aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.

Astăzi, 2 aprilie, cu ocazia marcării Zilei Internaţionale a Conştientizării Autismului, în mijlocul  lor au poposit doi actori ai Teatrului de Marionete din oraş care au adus cu ei îndrăgitele păpuşi din lemn şi i-au introdus pe aceştia în lumea magică a poveştilor.

Copiii, cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani, au avut parte şi de alte surprize.  Timp de câteva ore, micuţii au umflat baloane imitând diverse animăluţe, au cântat şi dansat, totul fiind inclus într-un program dedicat în exclusivitate lor şi părinţilor acestora. La final, fiecare a fost invitat să guste dintr-un tort special pregătit  pentru această zi.

În evidenţa Centrului de Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru Persoanele cu Tulburare de Spectru Autist şi Familiile Acestora, care funcţionează pe strada Baba Novac din cartierul Bujac,  există 54 de copii diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist, iar în prezent 17 copii frecventează acest centru, de 2 ori pe săptămână, beneficiind de terapie şi logopedie.

Din programul acestei zile a mai făcut parte un atelier de creaţie, prilej cu care micuţii şi-au dat frâu liber imaginaţiei, precum şi o masă rotundă  cu tema „Când celorlalţi le pasă, viaţa mea nu mai este un stigmat”, organizată de Asociaţia „Autismul – un viitor mai bun” Arad şi Cabinetul Parlamentar al deputatului Claudia Boghicevici.

 

Facebook Comments