Daniela Dodean Monteiro este cetăţean de onoare al Aradului!

by Rusu Flavius

Jucătoarea arădeană de tenis de masă Daniela Dodean Monteiro e „Cetățean de onoare al municipiului Arad“! Titlul i-a fost acordat, în şedinţa Consiliului Local Municipal Arad, pentru activitatea sportivă marcantă și contribuția adusă la dezvoltarea sportului arădean de mare performanță şi urmează să-i fie înmânat sportivei în luna decembrie, când revine acasă, la Arad.

„Ne respectăm campionii și îi onorăm cu deosebită considerație pe aceia care, prin performanțele lor, fac cinste Aradului! Iată de ce, respectând o promisiune făcută, am conferit titlul de Cetățean de onoare doamnei Daniela Dodean Monteiro, campioana europeană la tenis de masă și am aprobat schimbarea denumirii Parcului Copiilor în Parcul „Zsolt Török”, în memoria arădeanului nostru simbol al alpinismului românesc! Fiindcă ei sunt și vor fi întotdeauna o mândrie pentru noi toți”, transmite primarul Aradului, Călin Bibarț.

Daniela Dodean este născută la data de 13 ianuarie 1988, în Arad, sportiva fiind crescută și formată în Arad, legitimată pe tot parcursul carierei sale la Clubul Sportiv Municipiul Arad.

Facebook Comments