Dana Dodean pregăteşte Mondialul de tenis de masă

by Sorin Haut

Au mai rămas mai puţin de trei săptămâni până la startul Campionatelor Mondiale de tenis de masă, programate în acest an în capitala Ungariei, la Budapesta, în perioada 21-28 aprilie. La feminin, România va fi reprezentată de cinci jucătoare: Bernadette Szocs, locul 17 mondial și prima jucătoare a Europei, Elizabeta Samara, poziția a 21-a în lume, respectiv a treia europeană, Daniela Dodean-Monteiro, locul 100 mondial, Irina Cioobanu, pe 112 în lume şi Adina Diaconu, pe 148.

Dodean se confruntă cu ceva probleme medicale în ultima perioadă, ea accidentându-se la genunchi înaintea Openului din Oman, fapt pentru care nici nu a mai putut participa la competiţia din luna martie.

Arădeanca de la CS Municipal trage însă tare pentru a se recupera şi a fi aptă pentru la cea mai importantă competiţie a anului. Altfel, 100 este locul pe care se clasează Dodean în ierarhia mondială a jucătoarelor de tenis de masă.

Facebook Comments