Dana Dodean, confirmată în lotul pentru Europenele din Franţa

by Sorin Haut

Federaţia Română de Tenis de Masă a definitivat loturile pentru Campionatele Europene pe echipe, programate între 3 şi 8 septembrie, la Nantes (Franţa). Printre tricolore se numără și arădeanca Daniela Dodean Monteiro, legitimată la CS Municipal Arad şi Metz, în Franţa. România face parte din Grupa A, alături de Spania şi Slovacia, prima clasată calificându-se în faza următoare.

Lotul feminin este format din următoarele jucătoare: Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro, Adina Diaconu şi Irina Ciobanu. Antrenorul naţionalei este Viorel Filimon.

La precedenta ediţie a Europenelor pe echipe, în 2017, din Luxemburg, România – cu Dodean în lot – a cucerit aurul la feminin.

Facebook Comments