CUTREMURUL PUTERNIC DIN NEPAL ERA INEVITABIL. CARE ESTE EXPLICATIA

by Paula Craciun

Seismul cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter produs sâmbătă în Nepal a fost „prezis” de mai mult timp de experiţii în geologie .

Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter produs sâmbătă în Nepal a fost urmat, a doua zi, de o replică puternică. Seismul cu magnitudinea de 6,7 grade a avut loc a fost resimţit şi în India.

Specialiştii în geologie au explicat că un asemenea eveniment era „inevitabil”, scrie NY Times. În urmă cu peste 25 de milioane de ani, placa tectonică indiană s-a ciocnit de placa tectonică a Asiei. Forţa cu care a împins a provocat deplasarea pe verticală plăcii asiatice şi apariţia munţilor, dar şi numeroase cutremure.

Cele două mase de pământ sunt în continuare împinse cu o viteză de circa cinci centimetri pe an, astfel că experţii au putut „prezice”, în urmă cu mai multe decenii, că un seism de tipul celui produs ieri va avea loc. GeoHarzards International, o organizaţie nonprofit din California, a precizat că un cutremur major va lovi regiunea respectivă o dată la circa 75 de ani.

În anul 1934, peste 10.000 de persoane şi-au pierdut viaţa după un seism cu magnitudinea de 8.1 grade pe scara Richter, produs în estul Nepalului, la circa 9,6 kilometri sud de Everest. Un cutremur mai mic s-a produs în 1988. Având o magnitudine de 6,8 grade pe scara Richter seismul a ucis 1.000 de persoane.

Brian Tucker, preşedintele şi fondatorul GeoHazards, a precizat că, la începutul anilor ’90, organizaţia a „prezis” că dacă un cutremur similar celui din 1934 va avea loc din nou, circa 40.000 de persoane vor muri, mai ales din cauza migraţiei populaţiei din zonele rurale către cele urbane, acolo unde clădirile înalte se vor prăbuşi.

Sursa: descopera.ro

Facebook Comments