”Curat la parcat”. Deșeuri colectate de voluntarii RO100Arad

by Andreea Radu

Membrii Comunității locale RO100Arad, cu sprijinul CNAIR – Drumuri Naționale Arad au igienizat în weekend-ul 20-22 aprilie 2018 cinci parcări și perimetrul din jurul Monumentului de la Păuliș de pe DN7 (Arad-Conop), în cadrul proiectului Curat la Parcat”, parte a programului Weekend Civic – cu RO100Arad”

Alături de voluntarii comunității locale s-aflat și o echipă a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – Secția Arad. Colaborarea voluntarilor cu administratorul drumurilor a fost una bazată pe promptitudine și eficiență, astfel încât cele două părți au reușit să pregătească și să deruleze cu succes colectarea unei cantități considerabile de deșeuri diverse care poluau vizual și olfactiv zonele amintite. Colectat manual de către membrii RO100Arad, gunoiul rezultat, peste 60 de saci menajeri de 120 litri, a fost transportat de către CNAIR la punctele proprii de depozitare.

Comunitatea locală RO100Arad a încercat astfel să corecteze și să atragă atenția asupra unei stări de fapt negative, o carte de vizită neplăcută pentru vizitatorii județului și ai țării, situație ale cărei cauze ar putea fi înlăturate printr-o conștientizare și atitudine adecvate din partea tuturor.

Facebook Comments