Cum să faci față valului de ger care urmează

by Dana B.

Îmbrăcaţi-vă foarte gros dacă plecaţi să căutaţi mărţişoare. Termometrele vor ajunge la minus 22 de grade Celsius, iar vântul tăios va face gerul şi mai greu de suportat. De vină este un val de aer polar care intră în ţară peste câteva ore cu puterea unui vârtej. Abia pe 1 martie scăpăm de frigul extrem, care aduce temperaturi cu 15 grade mai mici decât ar trebui să avem în această perioadă.

Primăvara începe cu cel mai sever episod de ger din acest an. Valul de aer rece care loveşte aproape toată ţara este adus de un vârtej ce aduce temperaturi arctice.

Masa de aer comasată deasupra polului, masa de aer foarte rece, tranzitează către latitudini mai sudice”, a explicat Gabriela Băncilă, director ANM.

Gerul va îngheţa Moldova, Transilvania, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, unde până acum au fost temperaturi anormal de mari. Cel mai rău va fi de luni încolo.

„Temperaturile maxime se vor situa între minus 12 si minus 7 grade, pentru ca cele minime să se încadreze în general între minus 22 şi minus 12 grade”, a spus Mirela Polifronie, meteorolog ANM.

Bucureştenii vor vedea minus nouă grade Celsius în termometre luni, dar cumplit de frig se anunţă în noaptea de miercuri spre joi: minus 18 grade Celsius. În asemenea situaţii, trebuie să luăm măsuri.

Să purtăm îmbrăcăminte călduroasă, din fibre naturale, să protejăm în special extremităţile: capul, mâinile, picioarele. O alimentaţie bogată în fructe, în legume proaspete, hidratare mai ales cu lichide calde”, a spus Alis Grasu, directorul Serviciului Ambulanţă Bucureşti.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments